Élisabeth Borne
În lumea de astăzi, Élisabeth Borne a devenit un subiect de mare importanță și interes pentru o mare varietate de oameni. Fie că vorbim despre Élisabeth Borne ca o figură istorică, un concept abstract sau un subiect actual, relevanța și impactul său transcend barierele și granițele, impactând oameni de diferite vârste, culturi și profesii. În acest articol, vom căuta să explorăm și să analizăm diferite aspecte legate de Élisabeth Borne, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare asupra acestui subiect semnificativ în prezent.
.svg){kind=small}
Élisabeth Borne (n. , Paris, Région parisienne, Franța) este o ingineră franceză care a ocupat funcția de prim-ministru al Franței din mai 2022 până în ianuarie 2024. Borne este a doua femeie care ocupă această funcție după Édith Cresson, care a fost prim-ministru din 1991 până în 1992.
Înainte de a fi Ministru al transporturilor (2017-2019) și Ministru al ecologiei (2019-2020), Borne a fost funcționar guvernamental și manager al întreprinderilor de stat din sectoarele transporturi și construcții. Ea a fost apoi Ministru al muncii, ocupării forței de muncă și al integrării în guvernul condus de Jean Castex din 2020 până în 2022. La 16 mai 2022, președintele Emmanuel Macron a numit-o prim-ministru al Franței, în urma demisiei lui Castex, așa cum este tradiția după alegerile prezidențiale din Franța. Ea este atât membră a partidului Renașterea condus de Macron, cât și a partidului de centru-stânga Teritoriile Progresului.
Educație
Elisabeth Borne s-a născut la Paris la 18 aprilie 1961. Mama ei Marguerite Lecèsne, de origine franceză, era farmacistă, iar tatăl ei, Joseph Bornstein, era un evreu rus care a fugit în Franța la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Părinții ei au condus un laborator farmaceutic după război. Borne a urmat liceul la Lycée Janson-de-Sailly din Paris. Mai târziu, a intrat la École Polytechnique (clasa 1981) și a absolvit cu diplomă de inginer civil. Și-a obținut diploma de inginerie la École Nationale des Ponts et Chaussées. În 1986 a urmat un Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Collège des Ingénieurs din Paris.
Cariera în sectorul public
Borne s-a alăturat serviciului public ca funcționar guvernamental la ministerul francez de planificare și lucrări (ministère de l'Equipement) în 1987. La începutul anilor 1990, ea a fost consilier în Ministerul educației sub conducerea lui Lionel Jospin și Jack Lang (ambii membri ai Partidului Socialist). Din 1993 până în 1996 a lucrat ca director tehnic la compania de locuințe publice Sonacotra. În 1997, premierul Lionel Jospin a numit-o consilier pentru urbanism, locuințe și transport.
În 2002, Borne a devenit director de strategie și membru al comitetului executiv al companiei de căi ferate de stat SNCF, înainte de a se alătura companiei de construcții de lucrări publice Eiffage în calitate de director de concesii în 2007. Ea a lucrat ca director de planificare urbană pentru orașul Paris sub primarul Bertrand Delanoë din 2008 până în 2013
În 2013, Borne a fost numită prefect al departamentului Vienne și al regiunii Poitou-Charentes, fiind prima femeie care a ocupat această funcție. La acea vreme, politicianul socialist Ségolène Royal era președinte al consiliului regional din Poitou-Charentes. Când Royal a devenit ministru al Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Energiei în 2014, ea a numit-o pe Borne ca șef de cabinet. Ulterior, Borne a fost președintele și CEO al RATP Group, o întreprindere de stat care operează transport public în Paris, din 2015 până în 2017.
Carieră politică
Multă vreme Borne a fost apropiată a Partidului Socialist (PS), dar fără a se alătura oficial partidului. După victoria lui Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța din 2017, ea a devenit membru La République En Marche! (LREM). Din 2020, ea mai este membră a Teritoriile Progresului, un partid de centru-stânga aliat cu LREM.
Borne a fost ministru-delegat al transporturilor în ambele guverne conduse de Philippe din mai 2017 până în iulie 2019. În timpul mandatului său, ea a rezistat săptămânilor de greve și demonstrații din 2017 pentru a pune capăt unui sistem generos de pensii și beneficii pentru lucrătorii feroviari SNCF. După demisia ministrului ecologiei François de Rugy, Borne a fost promovată la conducerea ministerului tranziției ecologice și incluzive.
În iulie 2020, Borne a fost numită ministru al muncii, ocupării forței de muncă și incluziunii economice în guvernul premierului Jean Castex. În această calitate, ea a supravegheat negocierile cu sindicatele care au dus la o reducere a beneficiilor pentru unii solicitanți de locuri de muncă. În timpul mandatului său, rata șomajului în Franța a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani, iar șomajul în rândul tinerilor la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.
La 16 mai 2022, Borne a fost numită prim-ministru, succedându-i lui Jean Castex, la trei săptămâni după realegerea lui Emmanuel Macron pentru un al doilea mandat ca președinte al Republicii Franceze. După Édith Cresson, în 1991–1992, este a doua femeie care deține această funcție. Ea este, de asemenea, primul dintre premierii lui Macron care este membră a partidului său centrist Renaștere.
Borne a fost un candidat pentru Renaștere (cunoscut anterior ca La République En Marche!) la alegerile legislative franceze din iunie 2022 din a șasea circumscripție electorală din Calvados din regiunea Normandia din nord-vestul Franței. Totuși, deși rămâne candidată, în conformitate cu legea privind dublul mandat (cumuls des mandats), ea nu a putut ocupa funcția câștigă în alegeri ci a desemnat un supleant. După ce a fost aleasă în Parlament și-a oferit demisia din funcția de prim ministru dar Macron a refuzat cerându-i să formeze un nou guvern.
După o reorganizare a cabinetului datorată alegerilor din 2022, Borne primit un vot de încredere la o moțiune împotriva ei susținută Noua Uniune Populară Ecologică și Socială (NUPES), o alianță a opozanților stângii franceze.
Poziții politice
În 2019, Borne s-a opus ratificării de către Franța a acordului de liber schimb Uniunea Europeană-Mercosur.
Viața personală
Borne a fost internată la spital cu COVID-19 în martie 2021 și i s-a administrat oxigen.
Onoruri
| Onora | Data și comentariul |
|---|---|
| Cavaler al Legiunii de Onoare | 12 iulie 2013 |
| Ofițer al Ordinului Național al Meritului | 14 noiembrie 2016 |
| Cavaler al Ordinului Național al Meritului | 6 noiembrie 2008 |
| Comandant al Ordinului Național Meritul Maritim | 2017 |
Note
- ^ Composition of the Government (în engleză), accesat în
- ^ a b Elisabeth Borne, Roglo
- ^ Ingeniera de larga trayectoria, incansable y despiadada. Así describen los analistas franceses a Élisabeth Borne, la nueva primera ministra de Francia (în spaniolă), , accesat în
- ^ https://www.gala.fr/l_actu/news_de_stars/elisabeth-borne-premiere-ministre-qui-est-son-fils-nathan_494125 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ „Élisabeth Borne”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
- ^ „Élisabeth Borne becomes France's first female prime minister in 30 years”. the Guardian (în engleză). . Accesat în .
- ^ „Gouvernement Castex en direct : Darmanin nommé ministre de l'intérieur, Dupond-Moretti garde des sceaux et Bachelot à la culture”. Le Monde.fr (în franceză). .
- ^ „Élisabeth Borne va être nommée Première ministre”. INFO BFMTV. . Accesat în .
- ^ a b Sage, Adam (). „Elisabeth Borne: France's first female prime minister for 30 years seeks unity”. The Times. Accesat în .
- ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
- ^ Bloch, Ben (). „France's new prime minister is the daughter of a Holocaust survivor and French Resistance hero”. The Jewish Chronicle(d). Accesat în .
- ^ „Elisabeth Borne”. Who's Who in France. .
- ^ a b Philippe Jacqué, Cédric Pietralunga and Isabelle Chaperon (March 24, 2015), RATP : Elisabeth Borne devrait remplacer Pierre Mongin Le Monde, April 24, 2014.
- ^ „Elisabeth Borne, la nouvelle ministre de la Transition écologique, a été préfète de la région Poitou-Charente”. France Bleu (în franceză). .
- ^ La préfète de Poitou-Charentes nommée directrice de cabinet de Ségolène Royal Le Monde, April 24, 2014.
- ^ Dominique Albertini and Franck Bouaziz (January 8, 2018) Transports : Elisabeth Borne, lasse du volant ? Libération(d).
- ^ Jean-Rémi Baudot (). „Avec le mouvement "Territoires de progrès", Emmanuel Macron travaille son aile gauche”. Europe 1.
- ^ „L'ancienne préfète de Poitou-Charentes Élisabeth Borne nommée ministre déléguée aux transports - 17/05/2017 - La Nouvelle République Vienne” (în French). Orig.lanouvellerepublique.fr. . Accesat în .
- ^ „Elisabeth Borne passe de la RATP au ministère des Transports”. Bfmbusiness.bfmtv.com. . Accesat în .
- ^ „Élisabeth Borne, ministre des transports, 56 ans”. La Croix. . Accesat în .
- ^ a b Elizabeth Pineau and Dominique Vidalon (16 May 2022), France's Macron picks Elisabeth Borne as new prime minister Reuters.
- ^ „Élisabeth Borne”. Gouvernement.fr (în franceză). .
- ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
- ^ Feitama, Garance (). „Législatives 2022. Candidate dans le Calvados, Élisabeth Borne est nommée Première ministre”. Ouest France. Accesat în .
- ^ „French legislative elections: PM Elisabeth Borne wins first-ever election in Normandy”, Le Monde.fr (în engleză), , accesat în
- ^ „France's Macron asks Prime Minister Elisabeth Borne to propose new government” (în engleză). France 24. . Accesat în .
- ^ Reuters (), „France's Prime Minister survives no-confidence vote in parliament”, Reuters (în engleză), accesat în
- ^ Benoit Van Overstraeten (October 8, 2019), France will not sign Mercosur deal under current conditions: minister Borne Reuters.
- ^ Angelique Chrisafis (16 May 2022), Élisabeth Borne: a long-serving technocrat and ‘woman of the left’ The Guardian.
- ^ „Décret du 12 juillet 2013 portant promotion et nomination”. Légifrance (în franceză).
- ^ a b „Décret du 14 novembre 2016 portant promotion et nomination”. Légifrance (în franceză).
- ^ „Décret n° 2002-88 du 17 janvier 2002 relatif à l'ordre du Mérite maritime”. Légifrance (în franceză).