Carl Gustaf Emil Mannerheim

În lumea de astăzi, Carl Gustaf Emil Mannerheim a devenit un subiect de mare relevanță, implicațiile sale sunt pe cât de diverse, pe atât de influente în societatea contemporană. De la impactul său asupra economiei până la impactul său asupra culturii populare, Carl Gustaf Emil Mannerheim a câștigat o importanță fără precedent în sfera globală. De-a lungul anilor, a trezit atât interesul academicilor și experților, cât și al populației generale, generând o dezbatere constantă care urmărește să înțeleagă multiplele sale fațete și consecințe. În acest articol, vom explora în detaliu diferitele dimensiuni ale lui Carl Gustaf Emil Mannerheim și impactul său în diferite domenii, oferind o imagine amplă și completă a importanței sale astăzi.

Carl Gustaf Emil Mannerheim
Date personale
PoreclăMarski Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Askainen, Marele Principat al Finlandei, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani) Modificați la Wikidata
Lausanne, cantonul Vaud, Elveția Modificați la Wikidata
ÎnmormântatHietaniemen hautausmaa] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (ocluzie intestinală) Modificați la Wikidata
PărințiCarl Robert Mannerheim]
Helene Mannerheim] Modificați la Wikidata
Frați și suroriCarl Mannerheim]
Sophie Mannerheim]
Eva Mannerheim-Sparre]
Johan Mannerheim] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAnastasia Mannerheim] () Modificați la Wikidata
CopiiSophie Mannerheim]
Anastasie Mannerheim] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus
 Finlanda Modificați la Wikidata
ReligieSuomen evankelis-luterilainen kirkko] Modificați la Wikidata
Ocupațieexplorator
politician
ofițer
autor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiHelsinki
Mikkeli
Vaasa Modificați la Wikidata
Limbi vorbitesuomenruotsi]
limba rusă
limba finlandeză
limba germană
limba franceză
limba engleză Modificați la Wikidata
Al 6-lea Președinte al Finlandei Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deRisto Ryti
Succedat deJuho Kusti Paasikivi
puolustusvoimain komentaja Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deHugo Österman]
Succedat deErik Heinrichs]
Suomen valtionhoitaja Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat dePehr Evind Svinhufvud

PremiiLegiunea de Onoare în grad de Mare Cruce ()
Ordinul Imperiului Britanic în grad de Mare Cruce
Suomen Leijonan suurristi] ()
Suomen Valkoisen Ruusun suurristi ketjuineen] ()
Crucea de Fier cu Frunze de Stejar în grad de cruce ()
orden Sveatoi Annî 2-i stepeni s meceami] ()
orden Sveatogo Stanislava 2-i stepeni s meceami] ()
orden Sveatogo Vladimira 4-i stepeni s meceami i bantom] ()
Ordinul Elefantului ()
...mai multe...
Partid politicIND
Alma materȘcoala de cavalerie Nicolae ()
Finska kadettkåren] ()
Semnătură
Prezență online

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim (AFI: ) (n. , Askainen, Marele Principat al Finlandei, Imperiul Rus – d. , Lausanne, cantonul Vaud, Elveția) a fost militar și politician finlandez.

A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.

Viața civilă

Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, într-o familie fino-suedeză cu rădăcini daneze, care a fost înnobilată în 1768. Tatăl său, contele Carl Robert, a fost poet și om de afaceri. Afacerile nu au mers bine și, după un timp, a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viață de artist. Mama sa, Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin, care era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu, Mannerheim moștenește titlul de baron (vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moștenea titlul de conte).

În 1881, mama sa moare lăsând cei șapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim. Datorită înrăutățirii situației materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o școala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea, absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate în iunie 1887. Imediat după aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Școala de Cavalerie "Nicolae". În acea vreme Finlanda era un Mare Ducat, aflat în uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 și este avansat la gradul de "cornet", lucrând în Polonia, la un regiment de dragoni.

Ofițer în Armata Imperială Rusă

În ianuarie 1891 Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestății Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica generalului maior Nikolai Arapov, în mare măsură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977), care s-a dedicat vieții monastice într-o mănăstire carmelită din Londra, și Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârșit în mod neoficial, în 1902, și apoi cu un divorț formal, în 1919.

Mannerheim a slujit în Garda de Cavaleri până în 1904. Mannerheim a devenit un expert în cai, cumpărând cai pentru armată. În octombrie 1904 a fost trasferat la regimentul 52 "Nejin" de dragoni în Manciuria unde a fost avansat ca locotenent-colonel. Mannerheim a luptat în războiul ruso-japonez și a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.

La întorcerea din război, Mannerheim a petrecut un timp în Finlanda și Suedia 1905-1906. Ca reprezentant al ramurii de baron a familiei sale a participat la ultima întrunire a Dietei Finlandeze. De asemenea a condus o expediție în China, călătorind de la Tașkent la Kașgar din iulie în octombrie 1906, cu omul de știință francez, Paul Pelliot. La scurt timp a condus o altă expediție în toamna anului 1908. În această călătorie l-a întâlnit pe Dalai Lama. Pe lângă scopuri științifice (antropologie), expediția a urmărit și interese strategice.

După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior și trimis să comande Garda Cavalerească a Majestății Sale în Varșovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varșovia. În scurt timp Germania a declarat război Rusiei iar trupele lui Mannerheim au luptat în sudul Poloniei unde a fost martorul distrugerii zonei rurale poloneze.

În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar și Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpați. Acest episod, de un real interes pentru cititorii români, este descris și în Memoriile Arhivat în , la Wayback Machine. sale. Se pare că aici, în toamna anului 1917, s-a conturat decizia de a servi armata țării sale în situații critice. După ce dovedește competență în timpul luptelor împotriva forțelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincții ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, clasa IV. În 1915 Mannerheim ia comanda diviziei a 12-a de cavalerie și, după Revoluția din Februarie 1917, trece la comanda corpului al 6-lea de cavalerie în vara anului 1917. În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. Totuși, a căzut în dizgrația noului guvern care îl privea ca pe unul din ofițerii ce nu a susținut revoluția. Mannerheim devine anticomunist convins. În septembrie este eliberat din funcție, când bolnav fiind cade de pe cal. Acum a rămas în rezervă așteptând să se însănătoșească în Odesa. Își dă demisia și apoi se întoarce în Finlanda în decembrie 1917.

De la victoria în războiul civil la conducerea statului

Mannerheim împreună cu preşedintele Ryti la o paradă militară

În ianuarie 1918, Senatul noii Finlande independentă, avându-l președinte pe Pehr Evind Svinhufvud, îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda aproape inexistentei armate a Finlandei, care era la acea vreme nimic mai mult de câțiva soldați ai Gărzii Albe. Misiunea lui era să apere guvernul în timpul războiului civil. El a acceptat poziția în ciuda disconfortului pe care îl avea știind influența germană în guvern. Și-a stabilit sediul în Seinäjoki și a început acțiunea de dezarmare a garnizoanelor rusești rămase ce dispuneau de 42.500 trupe. În timpul acestui război (Război al Libertății, cum îl numeau Albii), Manerheim a fost promovat ca General de Cavalerie (Ratsuväenkenraali) în martie 1918.

După victoria Albilor, Mannerheim și-a dat demisia din funcția de comandant al armatei, dezamăgit fiind de influența crescândă a Germaniei în politica și armata finlandeză. Se temea de reacția Aliaților față de atitudinea progermană a Finlandei în ultimele luni ale Primului Război Mondial. Cautând o modalitate să se îndepărteze de guvernul Finlandez, Mannerheim a plecat în Suedia, în iunie 1918 să viziteze rudele. Astfel Mannerheim a fost absent în perioada ce a urmat războiului civil, perioadă nefastă, cu foamete, boli și procese pentru judecarea Roșilor în închisori. În timpul războiului el încercase să oprească "Teroarea albă" și închiderea în masă a acestora.

În Suedia, Mannerheim a purtat discuții cu diplomați ai Aliaților în Stockholm, prezentându-și atitudinea de opoziție față de politica pro-germană a guvernului finlandez și suportul său pentru Aliați. În octombrie 1918, a fost trimis în Marea Britanie și Franța din partea guvernului finlandez pentru a încerca să obțină recunoașterea independenței Finlandei de către Marea Britanie și Statele Unite. În decembrie a fost chemat înapoi în Finlanda de la Paris după ce a fost ales "Protector al Statului" (sau Regent,Valtionhoitaja; Riksföreståndare), deținând această funcție din 12 decembrie, 1918 până în 27 iulie, 1919 . Au fost chiar monarhiști care doreau să îl facă Rege al Finlandei.

După ce Frederic Carol de Hessa, ales rege al Finlandei, ridică suspiciuni Aliaților, Mannerheim asigură recunoașterea Finlandei independente din Marea Britanie și Statele Unite. De asemenea a obținut ajutor de alimente pentru a evita foametea în țară. Cu toate că era un anti-bolșevic înflăcărat, el a refuzat o alianță cu forțele Țariste deoarece acei generali nu ar fi recunoscut independența Finlandei. După votarea noii constituții, Mannerheim participă la primele alegeri prezidențiale, susținut de Partidul Coaliției Naționale și de Partidul Popular Suedez. El a pierdut alegerile în Parlament în favoarea lui Kaarlo Juho Ståhlberg și ca urmare s-a retras din viața publică.

Perioada interbelică

Mannerheim împreună cu Hitler și președintele Ryti

În perioada interbelică, Mannerheim nu a deținut nici o poziție publică. Asta s-a datorat în mare măsură faptului că era privit ca o persoană controversată pentru opoziția afișată față de bolșevici, dorința sa pentru intervenția Finlandei de partea forțelor țariste în timpul războiului civil rus și antipatia socialiștilor finlandezi care îl vedeau ca "General Alb". În acești ani activitățile lui au fost mai degrabă umanitare. El a sprijinit Crucea Roșie Finlandeză și a creat "Fundația Copiii lui Mannerheim".

În 1929 a refuzat dorința radicalilor de dreapta de a deveni dictator militar de facto, totuși a susținut Mișcarea Lapua, ce ducea politică semi-fascistă. După ce Pehr Evind Svinhufvud a fost ales președinte în 1931, el l-a însărcinat pe Mannerheim cu conducerea Consiliului Apărării Finlandei. În același timp Mannerheim a primit promisiunea scrisă ca în eventualitatea unui război să devină conducător al Finlandei (succesorul lui Svinhufvud, Kyösti Kallio a reînnoit această promisiune în 1937). În 1933 Mannerheim a primit titlul de Mareșal (sotamarsalkka, fältmarskalk). În acest timp, Mannerheim a câștigat respectul publicului, inclusiv a multor socialiști care au început să îl privească ca pe o adevărată personalitate națională. Această stare de spirit a fost menținută de discursuri publice în care susținea reconcilierea părților ce au luptat în războiul civil și nevoia de concentrare asupra unității naționale și apărării.

Mannerheim a susținut industria militară a Finlandei și a încercat (zadarnic) să înființeze o uniune militară cu Suedia. Totuși, reînarmarea Finlandei nu s-a putut realiza după cum spera și astfel nu privea optimist ideea de război. A avut de asemenea multe dispute cu diverși miniștri și a semnat multe hârtii de demisie.

Conducător al armatei

Vezi și Războiul de iarnă, Războiul în continuare și Războiul Laponiei

Când negocierile cu Uniunea Sovietică au eșuat în 1939, Mannerheim acceptă din nou poziția de conducător al armatei Finlandei în caz de război. Și-a reorganizat sediile în Mikkeli. În mod oficial el devine conducător al armatei după atacul sovieticilor pe 30 noiembrie. Ajutorul său strategic a fost General locotenentul (Kenraaliluutnantti în finlandeză) Aksel Airo. Generalul Rodolf Walden, prieten apropiat al lui Mannerheim, a fost trimis ca reprezentant al armatei în guvern din 3 decembrie 1939 până în 27 martie 1940 după care a devenit ministru al apărării în următorul guvern.

În timpul războiului de iarnă și războiului de continuare, Mannerheim a stat în sediul său de la Mikkeli dar a făcut de asemenea multe vizite pe front. Între războaie a continuat să fie conducător al armatei, care conform literei legii ar fi trebuit cedată din nou președintelui (Kyösti Kallio și Risto Ryti). Războiul de iarnă s-a încheiat cu tratatul de pace de la Moscova, în 12 martie 1940. În acest război de 105 zile, finlandezii aveau la dispoziție 9 divizii de 15.000 soldați fiecare, iar sovieticii 45 a câte 18.000 de soldați. De asemenea echipamentul militat finlandez era total în inferioritate: 324 de tunuri vechi, 112 tunuri antitanc și 96 de avioane. Armata roșie a angajat în luptă 3.000 de tancuri și 2.500 avioane. Pregătirea superioară a soldaților finlandezi și buna strategie a lui Mannerheim au învins superioritatea materială și umană a inamicului. Pierderile acestui război se estimează la 48.000 de morți și 158.000 de răniți pentru URSS și 25.000 de morți și 44000 răniți de partea finlandeză. Finlandezii au pierdut 61 de avioane iar rușii 872 .

În timpul războiului de continuare, Mannerheim a menținut relațiile cu Germania Nazistă cât de formale posibil și s-a opus cu succes propunerii lor pentru un tratat de alianță. Mannerheim de asemenea s-a opus cu strictețe ca trupele lui să participe la Asediul Leningradului.

Ziua de 4 iunie 1942 a fost o ocazie deosebită pentru Mannerheim. Atunci, la aniversarea de 75 de ani de viață, guvernul i-a acordat titlul unic de Mareșal al Finlandei (Suomen Marsalkkaîn finlandeză, Marskalken av Finland în suedeză). A fost primul și singurul care a primit acest titlu. Adolf Hitler l-a vizitat cu această ocazie. Cu ocazia acestei vizite un tehnician finlandez înregistrează singurele convorbiri private care s-au păstrat de la Hitler .

Mannerheim acompaniat de Hitler

Sfârșitul războiului și o scurtă președinție

În iunie 1944, Mannerheim și-a dat seama că acceptarea pactului pe care îl cerea Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei, era necesară, întrucât ofensiva sovieticilor devenea tot mai amenințătoare. Chiar și în acest moment Mannerheim reușește să păstreze distanță față de acest tratat și astfel sarcina de semnare a tratatului a căzut pe președintele Risto Ryti, iar tratatul este cunoscut sub numele de Pactul Ryti-Ribbentrop. Acest pact preciza printre altele ca Finlanda să continue războiul cu URSS. În scurt timp Ryti demisionează și este urmat de Mannerheim în poziția de președinte.

Aceasta manevră a fost făcută întrucât se ivise posibilitatea Finlandei de a ieși din război folosind diplomația și Mannerheim era în măsură să asigure acest lucru dată fiind prestanța sa. Germania era slăbită, iar ofensiva de vară a URSS fusese oprită. Inițial Mannerheim a refuzat postul deoarece nu erau posibile alegeri generale dar în final a acceptat în urma unui vot parlamentar.

În scurt timp războiul de continuare se sfârșește iar condițiile de pace impuse Finlandei au fost dure, totuși nu la fel de dure ca acelea impuse statelor ce urmau să sfârșească după Cortina de Fier. În ciuda concesiilor teritoriale masive Finlanda își păstra independența, sistemul politic pluripartit și economia de piață. Cu toate acestea, Finlanda a fost nevoită să achite reparații de război masive și să lupte în războiul din Laponia împotriva trupelor germane din nordul țării.

Mannerheim demisionează din funcția de președinte pe 4 martie 1946 din motive de sănătate. A fost urmat în funcție de Juho Kusti Paasikivi, un prim ministru filorus.

Ultima parte a vieții

După demisia de la președinție, Mannerheim pleacă în Lohja intenționând să-și petreacă restul vieții acolo. Din păcate în iunie 1946 a trebuit să facă o operație de urgență din cauza perforării ulcerului iar în octombrie același an a fost diagnosticat cu ulcer duodenal. La începutul anului 1947 i s-a recomandat să meargă în sanatoriul Valmont din Montreux, Elveția pentru refacere și pentru a-și scrie memoriile. Valmont a fost principala reședință a lui Mannerheim pentru restul vieții. Totuși se întorcea regulat în Finlanda și a vizitat Suedia, Franța și Italia.

Carl Gustaf Emil Mannerheim a murit pe 28 ianuarie, 1951 la spitalul din Lausanne, Elveția. A fost înmormântat pe 4 februarie în cimitirul Hietaniemi din Helsinki în cadrul unor funeralii de stat. A rămas în memoria finlandezilor până în ziua de astăzi ca unul dintre cei mai mari oameni ai Finlandei. A fost ales la 5 decembrie 2004 drept cel mai mare finlandez în cadrul concursului televizat Cei mai mari finlandezi . Un film despre viața lui Mannerheim este produs actualmente (2009) de către regizorul Renny Harlin.

Cariera militară " class="mw-editsection-visualeditor">modificare | modificare sursă]

Decorații

Note

  1. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Carl Gustaf Mannerheim, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b c d Carl Gustaf Emil Mannerheim, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b c d Carl Gustaf Emil Mannerheim, Find a Grave, accesat în  
  5. ^ Everyman's Encyclopaedia], p. 29  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  6. ^ a b Carl Gustaf Mannerheim, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  7. ^ „Carl Gustaf Emil Mannerheim”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  9. ^ Find a Grave 
  10. ^ The Peerage 
  11. ^ „Carl Gustaf Emil Mannerheim”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  12. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  13. ^ en Timpul petrecut în Polonia. www.mannerheim.fi
  14. ^ A doua ediție a Memoriilor Arhivat în , la Wayback Machine. lui Carl Gustav Emil Mannerheim a apărut în limba română la Editura Militară, în 2011.
  15. ^ en Regent al Finlandei. www.mannerheim.fi
  16. ^ ro Războiul de iarnă. Gazeta de Maramureș
  17. ^ „Convorbire privată între Hitler-Mannerheim”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ A Monster’s Private Voice – Deutsche Welle
  19. ^ Helsingin Sanomat International Web-Edition - "Conversation secretly recorded in Finland helped a German actor prepare for Hitler role" Helsingin Sanomat / First published in print 15.9.2004 in Finnish.
  20. ^ Recording available YLE's web-archive
  21. ^ fi Suuret suomalaiset at YLE.fi
  22. ^ en Military Ranks. www.mannerheim.fi
  23. ^ Veit Scherzer: Die Ritterkreuzträger 1939-1945, Scherzers Militaer-Verlag, Ranis/Jena 2007, ISBN 978-3-938845-17-2, S.526
  24. ^ Decretul Regal nr. 3.026 din 1 noiembrie 1941 pentru decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 274 din 18 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.172.

Bibliografie

  • Carl Gustav Emil Mannerheim: Memorii Arhivat în , la Wayback Machine., Editura Militară, București, 2011
  • Silviu Miloiu: Carl Gustav Emil Mannerheim - Jurnal De Pe Frontul Românesc 1916-1917 Arhivat în , la Wayback Machine., Editura Cetatea de Scaun, 2010, ISBN 978-606-537-062-3 ( Bazată pe un manuscris intitulat „Operationer i Rumänien 1916-1917” aflat la Arhivele Naționale ale Finlandei - Kansallisarkisto, fondul Mannerheim, VAY 5667 - care nu a fost publicat niciodată ).
  • Robert Brantberg:
  • Nikolas Dörr: Die Deutsch-Finnischen Beziehungen 1933–1945. In: J. Suchoples / M. Kerner (Hrsg.): Polen, Skandinavien und die Länder der östlichen Ostsee. Vergangenheit, Gegenwart, Zukunft, Breslau 2005, S. 13–45
  • Finlands Ridderskaps och Adels Kalender
  • Paavo Friman: Mannerheimin matkassa (Ajatus Kirjat 1999, uudistettu laitos 2004, ISBN 951-20-6675-0)
  • Paavo Friman ja Martti Turtola: Mannerheim-kirja (Ajatus Kirjat, 2002, ISBN 951-566-069-6)
  • Hannes Ignatius: Gustaf Mannerheim: luonnekuva, puheet, sähkösanomat vapaustaistelun ajoilta Syst nro kr10372679
  • Eleonora Joffe: Mannerheim: Chevalier-kaartin kasvatti (Otava, 2006) ISBN 951-1-20518-8 (sid.) 978–951-1-20518-0 (sid.)
  • Stig Jägerskiöld:
  • Lasse Laaksonen: Eripuraa ja arvovaltaa – Mannerheimin ja kenraalien henkilösuhteet ja johtaminen (Ajatus Kirjat, 2004, ISBN 951-20-6659-9)
  • Ritva Lehmusoksa, Risto Lehmusoksa: Mannerheimin pöydässä (Ajatus Kirjat, 2003, ISBN 951-20-6419-7)
  • G. Mannerheim: Minnen, Band I–II, Stockholm 1951–1952
  • G. Mannerheim: Resa genom Asien, Band I–II, Stockholm 1940
  • Eva Mannerheim Sparre: Lapsuuden muistoja (Otava, 1952)
  • Veijo Meri: C.G. Mannerheim, Suomen marsalkka (WSOY, 1988) ISBN 951-0-15225-0
  • J. E. O. Screen: Mannerheim (Otava, 2001) ISBN 951-1-17036-8 (sid.)
  • Mauri Soikkanen: C. G. E. Mannerheim: suurriistan metsästäjä (Gummerus, 1997) ISBN 951-20-5137-0 (sid.)
  • Taru Stenvall: Marski ja hänen "hovinsa" (WSOY, 1955) Syst nro kr20283989
  • Sveriges Ridderskaps och Adels Kalender, Stockholm 1933
  • Sveriges Ridderskap och Adels Kalender, Stockholm 1957
  • Tauno Taajamaa: Lempeäkatseinen legenda (Recallmed, 1996) ISBN 951-9221-80-8 (sid.)
  • Vilho Tervasmäki: Mannerheim: valtiomies ja sotapäällikkö talvi- ja jatkosotien käännekohdissa (Kirjayhtymä, 1987) ISBN 951-26-2981-X (sid.)
  • Martti Turtola: Mannerheim-kirja (Ajatus, 2001) ISBN 951-566-069-6 (sid.)
  • Leonid Vlasov:
  • Anni Voipio: Suomen marsalkka: elämäkerta (WSOY, 1953) Syst nro cls0106774
  • Gallen-Kallela & Mannerheim: tutkimusmatkailijat, ystävät, vaikuttajat (Gallen-Kallelan museo, 1992) ISBN 952-9739-01-X (sid.)
  • Mannerheim kaskujen kuvastimessa (Ajatus, 1997) ISBN 951-9440-53-4 (sid.)
  • Scripta Mannerheimiana: puheenvuoroja Mannerheim-kirjallisuudesta & valikoiva bibliografia (Helsingin yliopiston kirjasto, 1996) ISBN 951-45-7214-9 (nid.)

Legături externe

Vezi și


Predecesor:
Risto Ryti
Președinte al Finlandei
19441946
Succesor:
Juho Kusti Paasikivi