Comitatele medievale din Transilvania
Acest articol va aborda subiectul Comitatele medievale din Transilvania, care a câștigat relevanță în ultimii ani datorită impactului său asupra diferitelor aspecte ale societății. De la Comitatele medievale din Transilvania a marcat un înainte și un după în modul în care ne raportăm, până la influența sa în sfera economică și politică, acest subiect a stârnit un mare interes și dezbatere în rândul experților și cetățenilor deopotrivă. În acest sens, vor fi analizate originea, evoluția și repercusiunile lui Comitatele medievale din Transilvania, oferind o privire detaliată asupra implicațiilor și provocărilor sale prezente și viitoare.
Până în anul 1784 (anul reformei administrative împăratului habsburgic Iosif al II-lea) Principatul Transilvaniei a cuprins din punct de vedere administrativ Comitate, Scaune săsești și Scaune secuiești care au fost reînființate în cadrul Regatului Ungariei, cu teritorii mai concentrate și limite simplificate, prin reforma administrativă din 1876 consecutivă constituirii Imperiului Austro-Ungar în 1867.
Comitatele medievale ale Transilvaniei
Comitatele medievale din Transilvania, formate în secolul XI dispar în 1784 odată cu împărțirea în Bezirke decisă de împăratul habsburgic Carol III al Austriei, apoi sunt restabilite în cadrul Regatului Ungar, cu teritorii mai concentrate și limite simplificate, prin restructurarea Imperiului Habsburgic ca Imperiu Austro-Ungar, care desființează în 1876 Marele-Principat al Transilvaniei. În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatele devin județe ale României.
Comitatele medievale din Transilvania, tradițional denumite varmeghii (din maghiară vármegye), au fost următoarele:
- Comitatul Alba, ulterior Comitatul Alba de Jos cu sediul la Alba Iulia, iar între 1878-1919 la Aiud.
- Comitatul Arad, cu sediul la Arad.
- Comitatul Bihor, cu sediul la Oradea Mare.
- Comitatul Bistrița-Năsăud, cu sediul la Bistrița.
- Comitatul Brașov, cu sediul la Brașov.
- Comitatul Caraș-Severin, cu sediul la Lugoj.
- Comitatul Ciuc, cu sediul la Miercurea Ciuc
- Comitatul Cluj, cu sediul la Cluj.
- Comitatul Dăbâca, cu sediul la Gherla.
- Comitatul Făgăraș, cu sediul la Făgăraș.
- Comitatul Hunedoara (inclusiv Districtul Hațeg), cu sediul la Deva.
- Comitatul Maramureș, cu sediul la Sighet, azi Sighetu Marmației.
- Comitatul Mureș-Turda, cu sediul la Mureș-Oșorhei (azi Târgu Mureș).
- Comitatul Odorhei, cu sediul la Odorheiu Secuiesc.
- Comitatul Sălaj, cu sediul la Zalău.
- Comitatul Sătmar, cu sediul la Sătmar, azi Satu Mare (până în 1800, respectiv între 1940-1945), Careii Mari (între 1800-1925) și Mátészalka (între 1920-1940, respectiv între 1945-1949).
- Comitatul Sibiu, cu sediul la Sibiu
- Comitatul Solnocul Interior, cu sediul administrativ la Dej.
- Comitatul Târnava-Mare, cu sediul la Sighișoara
- Comitatul Târnava-Mică, cu sediul la Diciosânmartin (azi Târnăveni)
- Comitatul Timiș, cu sediul la Timișoara.
- Comitatul Trei Scaune, cu sediul la Sfântu Gheorghe
- Comitatul Turda (Torda), ulterior Comitatul Turda-Arieș, cu sediul la Turda.
În afară de comitate, Principatul Transilvaniei a cuprins și scaunele săsești și secuiești cu anumite privilegii, și ținuturile autonome (maghiară Vlachföldek sau Oláhföldek) Făgăraș și Hațeg cu Ius valachicum (maghiară Vlach jog) care se aflau în subordinea unui scaun sau comitat.
-
Împǎrțirea administrativă a Transilvaniei medievale. -
Megieșurile transilvane în sec. XVII. -
Bezirke-le Marelui-Ducat austriac al Transilvaniei (reforma împăratului Carol III al Austriei), ținuturile Moldovei și județele Ţării Românești în 1711. -
Comitatele maghiare din Transilvania între 1876 și 1918.
.png)
Vezi și
- Comitatele Ungariei
- Scaun (unitate teritorial-administrativă)
- Scaune săsești
- Scaune secuiești
- Două Scaune
- Trei Scaune
- Șapte Scaune
Note, referințe
- ^ Mathias Bernath, Habsburgii și începutul formării națiunii române, Cluj 1994; Lucas Joseph Marienburg: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Band 19, Neudruck 1986 aus 1813, editura Böhlau 1996, Ignaz de Luca, articol: Das Großfürstenthum Siebenbürgen în: Geographisches Handbuch von dem Oestreichischen Staate Vand 4 Ungarn, Illyrien und Siebenbürgen, editura J. V. Degen, Viena 1791, paginile 491–549, și harta acestor „Bezirke Siebenburgens” în A. Petermanns Geographische Mittheilungen, editura Justus Perthes, Gotha 1857.
- ^ Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu (coord.), Instituții feudale din țările române, ed. Academiei Române, București 1988.