În acest articol vom explora diferitele aspecte ale Dorin Tudoran, cu scopul de a oferi cititorului o analiză completă și detaliată a acestui subiect. De la origini și până la relevanța sa astăzi, prin impactul său asupra diferitelor zone ale societății, ne vom cufunda într-o călătorie în care vom aborda multiplele sale fațete. Prin combinarea datelor istorice, a teoriilor actuale și a exemplelor concrete, ne propunem să oferim o viziune cuprinzătoare care să permită o înțelegere aprofundată a importanței Dorin Tudoran în societatea contemporană. Fie că este vorba despre o persoană, un concept, o dată sau orice alt element de interes, scopul nostru este să oferim cititorului instrumentele necesare pentru a pătrunde în lumea fascinantă a Dorin Tudoran și pentru a înțelege relevanța sa astăzi.
Dorin Tudoran | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 30 iunie 1945 Timișoara, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | jurnalist, scriitor |
Limbi vorbite | limba română |
Activitatea literară | |
Operă de debut | Mic tratat de glorie (1973) |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timișoara) este un blogger, eseist, poet, publicist și disident politic român.
Este absolvent al Liceului „Mihai Viteazul” din București unde obține un bacalaureat în 1963. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Româna a Universității din București (1968). Redactor la publicațiile românești pentru străinătate (1971-1973). Redactor la revista Flacăra (1973-1974) și Luceafărul (1974-1980). Între 2004-2006 a fost editorialist la Jurnalul Național. De asemenea, a scris editoriale pentru publicația Ziua, până în 2007.
Bursier în Franța și R.F.G. (1979, 1980-1981). Membru al Partidului Comunist Român până în anul 1982. Din 1977 până in 1981, când demisionează, face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R.
Până în 2012 a fost director al programului „Democracy Follows” la organizația World Learning din Washington, DC, SUA.
La 7 aprilie 1984, Dorin Tudoran depune o cerere prin care invocă dreptul de a emigra, împreună cu familia. În fața refuzului autorităților de a-i răspunde, îi adresează, pe 1 august 1984, un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, în care afirma, între altele: „ca scriitor, cetățean și părinte m-am convins definitiv că între credințele mele cele mai profunde despre Om și Drepturile sale inalienabile, Libertate și Democrație, Dialog și Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și Educație, Patriotism și Sacrificiu etc. și realitățile românești de azi există o prăpastie de netrecut”.
Pe 8 aprilie 1985, este convocat la Procuratura Municipiului București și amenințat cu un proces penal. La 25 aprilie 1985, declară greva foamei și încearcă să obțină o audiență la Consulatul SUA din București. Este transportat (împreună cu fiica sa în vârstă de 8 ani) la sediul Secției 1 Miliție București, unde este anchetat și reținut timp de 12 ore. Pe data de 6 iunie 1985 încetează greva foamei. Pe 24 iulie 1985 pleacă din R.S.R.
Se stabilește în SUA unde va edita sub egida centrului de politologie Foreign Policy Research Institute din Philadelphia publicația „Agora. Revistă alternativă de cultură” (Philadelphia, 1987–1992, finanțată însă de The National Endowment for Democracy (NED). A început să lucreze la IFES în 1993. Între 1993 și 2000, a fost director al birourilor IFES din Moldova și România. În 2000 a revenit la Washington unde a lucrat la IFES până în 2008 (Senior Director for Communications and Research și membru al Echipei Executive). Intre 2009 și 2012 a lucrat la The World Learning, tot în Washington, ca Director al programului Democracy Fellows finanțat de United States Agency for International Development (USID).
E-Books
Interviuri