Drept civil (sistem juridic)

În articolul de astăzi vom explora lumea fascinantă a lui Drept civil (sistem juridic). De la origini și până la relevanța sa astăzi, Drept civil (sistem juridic) a fost un subiect de interes constant pentru cercetători, cadre universitare și entuziaști în general. De-a lungul anilor, Drept civil (sistem juridic) și-a demonstrat impactul asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi, fie în istorie, știință, cultură sau tehnologie. Prin acest articol, vom aprofunda în numeroasele sale fațete, cu scopul de a înțelege mai bine influența sa asupra lumii din jurul nostru. Alăturați-vă nouă în acest tur și descoperiți tot ce are de oferit Drept civil (sistem juridic).

Sistemele juridice ale diferitelor ţări

Dreptul civil denumit și drept romano-german, drept continental sau drept romano-francez este un model și sistem juridic originar din Europa de Vest, dominant în întreaga lume, caracteristica principală a acesteia este că principiile sale de bază sunt codificate și cuprinse într-un sistem de referință, care constituie astfel sursa primară a legii. Acest sistem legal poate fi în unele situații în contrast cu dreptul comun practicat în țările anglosaxone, unde prioritare sunt deciziile precedente adoptate de judecătorii, în ideea, că nu este cinstit să se adopte hotărâri diferite pentru fapte similare (doctrina precedentului juridic).

Istoric

Dreptul civil este un grup de idei ce derivă din codul Iustinain, dar puternic influențat de dreptul germanic timpuriu, dreptul canonic , dreptul feudal și practicile (cutumele) locale.

Prezentare generală

Scopul codificării este de a asigura tuturor cetățenilor acces la colecția de legi care se aplică asupra lor, și care trebuie respectate de judecători.

Vezi și

Note

  1. ^ Washington Probate, "Estate Planning & Probate Glossary", Washington (State) Probate, s.v. "common law", , 8 Dec. 2008: <http://www.wa-probate.com/Intro/Estate-Probate-Glossary.htm Arhivat în , la Archive-It>, retrieved on 7 November 2009.
  2. ^ Charles Arnold-Baker, The Companion to British History, s.v. "English Law" (London: Loncross Denholm Press, 2008), 484.
  3. ^ Charles Arnold Baker, The Companion to British History, s.v. "Civilian" (London: Routledge, 2001), 308.

Bibliografie

  • Lydorf, Claudia. (). Romance Legal Family. Mainz: Institute of European History. 
  • MacQueen, Hector L. "Scots Law and the Road to the New Ius Commune." Electronic Journal of Comparative Law 4, no. 4 (December 2000).
  • Moustaira Elina N., Comparative Law: University Courses (in Greek), Ant. N. Sakkoulas Publishers, Athens, 2004, ISBN 960-15-1267-5
  • Reynolds, Thomas H. (). „Introduction to Foreign and Comparative Law”. În Rehberg, Jeanne; Popa, Radu D. Accidental Tourist on the New Frontier: An Introductory Guide to Global Legal Research. pp. 47–86. ISBN 978-0-837-71075-4. 

Legături externe