Elegie

Acest articol va aborda subiectul Elegie, care este de mare relevanță astăzi. Elegie a fost subiect de dezbatere și studiu în diferite domenii, implicațiile sale ajung la diverse aspecte ale vieții de zi cu zi și impactul său este resimțit la nivel mondial. De la origini până la situația actuală, Elegie a stârnit interesul experților și al oamenilor din diferite discipline. Pe parcursul acestui articol, vor fi analizate diferitele fațete ale lui Elegie, efectele, provocările și posibilele soluții ale acestuia, pentru a oferi o imagine de ansamblu amplă și detaliată a acestui subiect.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Elegia (cuvânt ce provine din limba greacă și înseamnă „cântec de doliu”) este o specie a genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristețe, mergând de la melancolie la durere. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe specii ale liricii culte.

Elegia este considerată muza durerii. La început poezia este scrisă în distih exprimând jalea-distihul elegiac. Mai târziu a început să exprime sentimente complexe. În secolul al XX-lea, totuși, elegia tinde să dobândească un caracter filosofic.

Trăsăturile principale ale elegiei sunt:

  • Corespunzătoare bocitului popular, ea exprimă un sentiment de tristețe, regret, durere, melancolie.
  • Cuprinde deseori elemente filosofice.
  • Are uneori un pronunțat caracter meditativ.
  • În mod clasic, elegia este reprezentată de orice poem compus din versuri elegiace, distihuri formate din alternarea hexametrului cu pentametrul.
  • Tonul este tandru, trist, melancolic.

Elegiile pot fi clasificate astfel: erotice, filosofice, religioase sau patriotice.

Reprezentanți din literatura universală: Johann Wolfgang Goethe („Elegia de la Marienbold”), Aleksandr Pușkin („Elegia”), Francesco Petrarca („Consoliera”), Rainer Maria Rilke („Elegiile din Duino”), Alphonse de Lamartine.

Reprezentanți din literatura română: Grigore Alexandrescu („Adio”, „La Târgoviște”), Vasile Alecsandri („Steluța”), Tudor Arghezi („Cenușa visărilor”), Mihai Eminescu („Melancolie”, „O, mamă”), Lucian Blaga („Gorunul”).

Referințe și note