Festivalul Național „Cîntarea României”
În articolul de mai jos al lui Festivalul Național „Cîntarea României”, vom explora o gamă largă de subiecte și perspective legate de acest articol. De la impactul său asupra societății, până la originile sale istorice, prin implicațiile sale actuale și viitoare, vom aborda în mod cuprinzător toate aspectele relevante legate de Festivalul Național „Cîntarea României”. Printr-o analiză profundă și riguroasă, ne propunem să facem lumină asupra acestui subiect și să oferim cititorului o viziune completă și nuanțată care să îi permită să înțeleagă complexitatea și relevanța acestuia în contextul actual. Indiferent de interesul dvs. specific pentru Festivalul Național „Cîntarea României”, suntem încrezători că veți găsi informații valoroase și informații despre înțelegerea dvs. despre subiect în acest articol.
| Parte dintr-o serie despre | ||||||||
| România comunistă | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
.svg)  | ||||||||
|
Organizații
|
||||||||
|
Relațiile cu URSS |
||||||||
Festivalul național „Cântarea României” a fost un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist, organizate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. A fost inaugurat în anul 1976, după primul Congres al culturii și educației socialiste din 2-4 iunie același an . Festivalul național (al educației și culturii socialiste) „Cântarea României” era organizat bianual, se desfășura pe patru etape (de masă, județeană, inter-județeană și republicană) și era deschis profesioniștilor și amatorilor din mediul cultural. Denumirea a fost inspirată de eseul omonim „Cântarea României”, al lui Alecu Russo[necesită citare].
„Cântarea României” era definită ca un „festival al educației și culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creație și interpretare, menită să îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural național și universal.” Implicația directă era că orice creație artistică, dar și tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală, etc. trebuiau să obțină aprobarea „activiștilor” responsabili cu Cântarea României, prezenți în fiecare întreprindere și în fiecare sat. Motivul real al înființării festivalului a fost promovarea artiștilor „populari” și înlocuirea artei culte cu arta populară, singura care, în viziunea conducătorului, ar fi trebuit sprijinită.
În mai 2008, Muzeul Țăranului Român a deschis o expoziție-experiment denumită „Cântarea României – ultima ediție”, unde organizatorii au creat o arhivă de obiecte, povești și imagini ale comunismului, relevante pentru oamenii simpli.
Note
- ^ Raportul Tismăneanu, pag 613
- ^ Anisescu, Crina; Apostol, Daniel; Dumitrescu, Florin; Hentea, Călin; Nasui, Cosmin; Nasui, Oana; Vasile, Cristian (). Cultura de masă în "Epoca de aur": Cântarea României & Cenaclul Flacăra. PostModernism Museum Publishing House. p. 227.
- ^ Raportul Tismăneanu, pag 603
- ^ Ziarul Gândul, 18 martie 2008
Bibliografie
Dragoș Petrescu, "Communist legacies in the New Europe: history, ethnicity and the creation of a 'socialist' nation in Romania, 1945-1989", in Conflicted Memories: Europeanizing Contemporary Histories, edited by Konrad H. Jarausch, Thomas Lindenberger, Berghahn Books, 2011, ISBN 9780857453600, p. 48
Elena Maria Șorban, Festivaluri, valuri. Însemnări despre sărbătorile muzicii culte și cronica muzicală din România, Editura Școala Ardeleană - Eikon, 2016, ISBN 978-606-711-462-1, p. 72-75