Insula Bouvet

În zilele noastre, Insula Bouvet este un subiect care a captat atenția multor oameni din întreaga lume. Cu o relevanță care transcende granițele și culturile, Insula Bouvet a reușit să se impună ca punct de interes comun pentru societatea contemporană. Fie în mediul academic, în divertisment, în politică sau în viața de zi cu zi, Insula Bouvet a căpătat o importanță semnificativă care nu poate fi trecută cu vederea. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Insula Bouvet, analizând impactul acestuia în diferite contexte și relevanța sa pentru viața de zi cu zi a oamenilor.

Localizarea insulei Bouvet în Atlanticul de Sud
Harta insulei Bouvet

Insula Bouvet (în norvegiană Bouvetøya, în trecut numită și Insula Liverpool sau Insula Lindsay) este o insulă subantarctică de origine vulcanică, nelocuită permanent, situată în Oceanul Atlantic de Sud, la sud-vest de Capul Bunei Speranțe din Africa de Sud (la 54°26′S 3°24′E ({{PAGENAME}}) / 54.433°S 3.400°E). Este o dependență a Norvegiei, fiind plasată la nord de limita de aplicabilitate a Tratatului Antarctic.

Geografie

Insula Bouvet ocupă o suprafață de 49 km2, din care 93% este acoperită de gheață; Linia de coastă, abruptă și înaltă, are o lungime de 29,6 km.

Insula Bouvet este cea mai izolată insulă din lume. Cel mai apropiat punct de uscat este Țara Reginei Maud din Antarctida, aflată la peste 1.600 km spre sud.

Cel mai înalt vârf de pe insulă este vârful Olav (Olavtoppen în norvegiană) cu o înălțime de 780 m deasupra nivelului mării.

Coasta de sudest a insulei Bouvet în 1898
Vedere aeriană a insulei Bouvet

Pe coasta vestică a insulei a apărut cândva între 1955 și 1958, în urma unei alunecări de teren, o platformă vulcanică nouă, botezată Nyrøysa, pe care au început să cuibărească diverse păsări marine, cum ar fi petrelii giganți, Macronectes Halli.

Datorită climatului aspru și terenului acoperit în cea mai mare parte de gheață, vegetația este limitată la licheni și mușchi, lipsind plantele superioare, astfel că insula Bouvet poate fi considerată ca aparținând zonei botanice antarctice.

Fauna este limitată la foci, păsări de mare și pinguini.

Clima

Bouvetøya are un climat polar moderat, cu temperaturi nu prea departe de la 0° C pe tot parcursul anului.

Istoric

Insula Bouvet a fost descoperită la 1 ianuarie 1739 de către exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier care comanda vasele Aigle și Marie. El și-a numit descoperirea „Capul Circoncision”.

În 1772, James Cook, trimis să verifice dacă „Capul Circoncision” este o insulă sau parte a unui continent, nu a reușit să-l găsească la coordonatele indicate de Bouvet, deoarece acesta indicase coordonate greșite.

Insula a fost din nou zărită în 1808, de către James Lindsay, căpitanul balenierei Snow Swan. El nu a debarcat, însă a determinat pentru prima dată cu precizie coordonatele insulei. După aceea, insula a fost numită pentru un timp „insula Lindsay”.

Benjamin Morrell, căpitanul vasului „Wasp”, a fost primul care a debarcat pe insula Bouvet, în decembrie 1822, pentru a vâna foci.

În 10 decembrie 1825, George Norris, comandând balenierele Sprightly și Lively a debarcat pe insulă, botezând-o insula Liverpool și proclamând-o posesiune britanică. El a descoperit și o altă insulă, numită de el insula Thompson, situată la cca. 70 km nord-nord-est de insula Bouvet, care însă nu a mai putut fi găsită în secolul al XX-lea.

În 1927, sub conducerea lui Lars Christensen, echipajul navei norvegiene „Norvegia” a petrecut o lună pe insulă, și a folosit această ședere pentru a justifica revendicarea insulei, pe care a botezat-o insula Bouvet, pentru Norvegia.

Insula Bouvet a devenit teritoriu norvegian prin decret regal din 23 ianuarie 1928, Regatul Unit renunțând la pretențiile sale asupra insulei.

În 1971, insula Bouvet a fost desemnată rezervație naturală. În 1977 a fost instalată o stație meteorologică automată, iar în 1994 a fost construită și o stație de cercetare. Aceasta din urmă a fost însă distrusă în 2007, la 19 octombrie 2007 Institutul Norvegian de Cercetări Polare anunțând că stația nu mai apare pe fotografiile din satelit.

Diverse

Deși este nelocuită, insulei Bouvet i s-a rezervat un domeniu național de nivel superior, .bv; acesta însă nu este utilizat și nici nu se prevede utilizarea sa în viitor.

Vezi și

Note

  1. ^ Tratatul Antarctic, articolul VI (vezi nota 2) prevede ca limită de aplicabilitate latitudinea de 60 sud
  2. ^ en fr ru es The Antarctic Treaty, 1959
  3. ^ a b c en Bouvet Island Arhivat în , la Wayback Machine., CIA World Factbook, CIA, 2008. Accesat la data de 10 august 2008.
  4. ^ „Superlative geografice”, Editura Ion Creangă, București 1978, Silviu Neguț și Ion Nicolae, pagina 98.
  5. ^ en „Global Volcanism Program”. volcano.si.edu. Accesat în .  Text " Volcanoes of the World " ignorat (ajutor); Text " Volcanoes of the Atlantic Ocean " ignorat (ajutor); Text " Volcanology Highlights " ignorat (ajutor)
  6. ^ en Carroll, Paul, Bouvetøya Arhivat în , la Archive.is, The South Atlantic and Sub-Antarctic Islands, 2003. Accesat la data de 10 august 2008
  7. ^ Situl World Factbook (vezi nota 3) indică, probabil eronat, o înălțime de 935 m
  8. ^ en Prestvik, T., Winsnes, T.S.. Geology of Bouvetøya. Norsk Polarinstitutt Skrifter 175: 41–69, 1981.
  9. ^ en Keith, D.G., Harck, B.I.B., Ryan, P.G., Mehlum, F., . Short Communications, Marine Ornithology 30, p.31, 2002
  10. ^ en Scotia Sea Islands tundra, World Wildlife Fund, 2001. Accesat la data de 10 august 2008
  11. ^ en Island Directory – Islands of Norway United Nations System-Wide Earthwatch, GRID-Europe, 1998. Accesat la data de 10 august 2008
  12. ^ a b c d en Antarctic Explorers: Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier South-Pole.com, 2008. Accesat la data de 10 august 2008.
  13. ^ en Antarctic Explorers: James Cook South-Pole.com, 2008. Accesat la data de 10 august 2008.
  14. ^ en „Polar Pioneers: Hjalmar Riiser-Larsen”. PolarFlight Online. . 
  15. ^ en Cahoon, Ben, Norwegian Antarctic Territory, World Statesmen.org, 2000. Accesat la data de 10 august 2008
  16. ^ en Norwegian field station gone with the wind, Norwegian Institute of Polar Research, 19 octombrie 2007
  17. ^ en Norid: .bv and .sj domains are not in use Arhivat în , la Wayback Machine. UNINETT Norid AS, 2008. Accesat la data de 10 august 2008.

Bibliografie suplimentară

  • en Gurney, Alan, Below the Convergence: Voyages Towards Antarctica, 1699-1839, W. W. Norton & Company, 1997, ISBN 978-0-393-03949-8
  • en LeMasurier, W. E., Thomson, J. W. (eds.), Volcanoes of the Antarctic Plate and Southern Oceans, American Geophysical Union, 1990 ISBN 0-87590-172-7

Legături externe