Acest articol va aborda subiectul Lagărul de concentrare Bogdanovca, care a devenit foarte relevant astăzi. Lagărul de concentrare Bogdanovca este un aspect care a captat atenția unui spectru larg de indivizi, de la academicieni și specialiști în domeniu, până la oameni obișnuiți interesați să înțeleagă impactul și relevanța acestuia în societatea contemporană. În acest sens, vor fi analizate diferite perspective și abordări cu privire la Lagărul de concentrare Bogdanovca, cu scopul de a oferi o viziune cuprinzătoare și îmbogățitoare asupra acestui subiect. De la originea sa și până la posibilele sale consecințe, importanța Lagărul de concentrare Bogdanovca în diverse contexte va fi examinată amănunțit, în vederea promovării unei înțelegeri mai complete și mai profunde a acestui subiect.
Lagărul de concentrare Bogdanovca | |
— lagăr de concentrare — | |
Coordonate: 47°49′01″N 31°07′50″E / 47.817056°N 31.1305°E | |
---|---|
Țară | România |
Guvernorat | Guvernământul Transnistriei |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Lagărul de concentrare Bogdanovca a fost înființat de autoritățile române în iarna anilor 1941-1942, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Transnistria, ca centru de deportare și exterminare a evreilor, pe baza directivelor guvernului Ion Antonescu de „curățare a terenului” - sintagmă care reprezenta politica guvernamentală de purificare etnică.
Lagărul se afla lângă satul ucrainean Bohdanivka, pe malul Bugului, în județul Golta (astăzi Pervomaisk) din Transnistria, în zilele noastre aparținând regiunii Mîkolaiv din Ucraina. La sfârșitul lui 1941, în lagăr se aflau deținuți 52.000 evrei din Odesa și circa 7000 din Basarabia.
Masacrul, cu numele de cod „Un dar pentru Stalin”, a fost ordonat de colonelul Modest Isopescu, la 21 decembrie 1941, ziua de naștere a lui Stalin, pretextul folosit fiind apariția unei epidemii de tifos exantematic, ca rezultat al condițiilor de sanitație execrabile în care erau deținuți evreii deportați. Executanții au fost jandarmi și soldați români, polițiști civili ucraineni sub comanda lui Kazachievici, șeful de post din Golta, precum și un număr de civili germani locali ("Volksdeutsche" - „Selbstschutz”), principalul colaborator al lui Isopescu fiind Vasile Mănescu, pretorul raionului Domanevca din Transnistria. Circa 3,000- 5,000 evrei bolnavi, majoritatea originari din Odesa, au fost înghesuiți în niște grajduri și hambare cărora li s-a dat foc și au fost arși de vii. Alți 41,000-48 000 de evrei au fost uciși cu arme de foc și cu grenade de mână între 21 și 24 decembrie și, după o pauză de Crăciun, pe 28-30 decembrie 1941 și 3-8 ianuarie 1942. Cadavrele celor morți au fost arse de o echipă de 200 de evrei deținuți, 150 dintre aceștia au fost și ei exterminați.
|chapter=
ignorat (ajutor)
|chapter=
ignorat (ajutor)
Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.