Partidul Conservator (România, 1880–1918)
Astăzi, dorim să abordăm un subiect de mare importanță astăzi: Partidul Conservator (România, 1880–1918). Fie datorită impactului său asupra societății, a relevanței sale istorice sau a influenței sale în diferite domenii, Partidul Conservator (România, 1880–1918) a captat atenția a milioane de oameni din întreaga lume. Pe parcursul acestui articol, vom explora diferite aspecte legate de Partidul Conservator (România, 1880–1918), de la originea sa până la implicațiile sale în lumea de astăzi. Vom analiza importanța acesteia, posibilele sale consecințe și diferitele perspective care există în acest sens. Nu contează dacă sunteți un expert în acest subiect sau sunteți pur și simplu curios să aflați mai multe despre acesta, acest articol vă va oferi o perspectivă detaliată și îmbogățitoare despre Partidul Conservator (România, 1880–1918).
| Partidul Conservator | |
| Oameni cheie | |
|---|---|
| Președinte | Manolache Costache Epureanu Lascăr Catargiu Ion Emanuel Florescu Gheorghe Grigore Cantacuzino Petre P. Carp Titu Maiorescu Alexandru Marghiloman |
| Date | |
| Înființat | 3 februarie 1880 |
| Desființat |  |
| Sediu | București |
| Informații | |
| Ideologie oficială | Conservatorism Pașilor mărunți |
| Poziție politică | Centru |
| Culori oficiale | Alb |
Modifică date / text  | |
Partidul Conservator a fost între 1880 și 1918 una dintre cele două forțe politice principale din România, cealaltă fiind Partidul Național Liberal. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa.
A fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică „Juna Dreaptă” (noiembrie 1868) și ziarul Timpul (fondat martie 1876).
Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici investițiilor în industria grea.
Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. După Marea Unire a Transilvaniei cu România, conservatorii nu au mai jucat însă un rol important în politica României.
La începutul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. În ianuarie 1908, Take Ionescu a părăsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). În mai 1915, a părăsit partidul Nicolae Filipescu împreună cu un grup care susținea intrarea în primul război mondial de partea Antantei; în octombrie 1916, grupările lui Filipescu și Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naționalist.
În perioada 1918–1919 partidul s-a rupt în Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat în 1922 cu Partidul Național-Țărănesc) și Partidul Conservator-Progresist.
Guverne formate
- Theodor Rosetti (23 martie – 12 noiembrie 1888)
- Theodor Rosetti (12 noiembrie 1888 – 26 martie 1889)
- Lascăr Catargiu (29 martie – 3 noiembrie 1889)
- George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891)
- Ion Emanuel Florescu (21 februarie – 25 noiembrie 1891)
- Lascăr Catargiu (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895)
- Gheorghe Grigore Cantacuzino (11 aprilie 1899 – 7 iulie 1900)
- Petre P. Carp (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901)
- Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 decembrie 1904 – 12 martie 1907)
- Petre P. Carp (29 decembrie 1910 – 28 martie 1912)
- Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913)
- Alexandru Marghiloman (5 martie – 24 octombrie 1918)
Președinții partidului
-
-
-
-
Petre P. Carp (1907-1913) -
Titu Maiorescu (1913-1917)
Alți membri importanți
- Alexandru Lahovari
- Dimitrie S. Nenițescu
- Mihail G. Cantacuzino
- Dimitrie A. Grecianu
- Constantin Garoflid.
Publicațiile partidului
- Timpul (15 martie 1876 – 17 martie 1884; 13 noiembrie 1889 – 14 decembrie 1900)
- Epoca (16 noiembrie 1885 – 14 iunie 1889; 2 decembrie 1895 – 13 februarie 1901)
- Conservatorul (15 decembrie 1900 – 15 noiembrie 1914)
- Steagul (14 noiembrie 1914 – iulie 1922)
Note
- ^ a b c Scurtu 1982, p.41n; pentru data de fondare a partidului este indicată februarie 1880, fără a fi specificată ziua din lună.
- ^ Scurtu 1982, p.42
- ^ Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu - Istoria Românilor între anii 1918–1940, pe pagina de web creată de Universitatea București.
Bibliografie
- Ioan Scurtu, Viața politică din România 1918–1944, Albatros, 1982.
- Anastasie Iordache, Originile și constituirea Partidului Conservator din România, Editura Paideia, 1999
| |||||||||||||||||||||||