Astăzi, dorim să abordăm un subiect de mare importanță astăzi: Partidul Conservator (România, 1880–1918). Fie datorită impactului său asupra societății, a relevanței sale istorice sau a influenței sale în diferite domenii, Partidul Conservator (România, 1880–1918) a captat atenția a milioane de oameni din întreaga lume. Pe parcursul acestui articol, vom explora diferite aspecte legate de Partidul Conservator (România, 1880–1918), de la originea sa până la implicațiile sale în lumea de astăzi. Vom analiza importanța acesteia, posibilele sale consecințe și diferitele perspective care există în acest sens. Nu contează dacă sunteți un expert în acest subiect sau sunteți pur și simplu curios să aflați mai multe despre acesta, acest articol vă va oferi o perspectivă detaliată și îmbogățitoare despre Partidul Conservator (România, 1880–1918).
Partidul Conservator | |
Oameni cheie | |
---|---|
Președinte | Manolache Costache Epureanu Lascăr Catargiu Ion Emanuel Florescu Gheorghe Grigore Cantacuzino Petre P. Carp Titu Maiorescu Alexandru Marghiloman |
Date | |
Înființat | 3 februarie 1880 |
Desființat | |
Sediu | București |
Informații | |
Ideologie oficială | Conservatorism Pașilor mărunți |
Poziție politică | Centru |
Culori oficiale | Alb |
Modifică date / text |
Partidul Conservator a fost între 1880 și 1918 una dintre cele două forțe politice principale din România, cealaltă fiind Partidul Național Liberal. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa.
A fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică „Juna Dreaptă” (noiembrie 1868) și ziarul Timpul (fondat martie 1876).
Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici investițiilor în industria grea.
Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. După Marea Unire a Transilvaniei cu România, conservatorii nu au mai jucat însă un rol important în politica României.
La începutul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. În ianuarie 1908, Take Ionescu a părăsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). În mai 1915, a părăsit partidul Nicolae Filipescu împreună cu un grup care susținea intrarea în primul război mondial de partea Antantei; în octombrie 1916, grupările lui Filipescu și Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naționalist.
În perioada 1918–1919 partidul s-a rupt în Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat în 1922 cu Partidul Național-Țărănesc) și Partidul Conservator-Progresist.
|