Rafael Haag

În lumea de astăzi, Rafael Haag este un subiect care a câștigat relevanță în diferite domenii. De la educație la tehnologie, prin politică și sănătate, Rafael Haag a captat atenția diverșilor actori și a generat o dezbatere largă în societate. Pe măsură ce trece timpul, devine evident că Rafael Haag este o problemă care nu poate fi ignorată, deoarece impactul său este din ce în ce mai palpabil în viața de zi cu zi a oamenilor. În acest articol vom analiza diferite aspecte legate de Rafael Haag, pentru a înțelege importanța acestuia și implicațiile pe care le are în realitatea noastră actuală.

Rafael Haag
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani) Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic Modificați la Wikidata

Rafael Haag (n. 6 februarie 1895, satul Colilia, jud. Constanța – d. 15 aprilie 1978, București) a fost un preot romano-catolic german dobrogean, iezuit, deținut politic.

A fost hirotonit preot la Roma în data de 19 aprilie 1919. În anul 1952 a fost condamnat la 18 ani de închisoare, din care a executat 14 ani.

A fost turnat la Securitate de monseniorul Francisc Augustin, conducătorul de facto al Arhidiecezei de București. După eliberarea din închisoare a fost urmărit în continuare de Securitate și intimidat sistematic. În anul 1973 într-o ședință a preoților romano-catolici i s-a reproșat faptul că-i ajută pe preoții greco-catolici aflați în clandestinitate.

Note

Bibliografie

  • Ovidiu Bozgan, Cronica unui eșec previzibil, România și Sfântul Scaun în epoca pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1968), editura Curtea veche, București, 2004;
  • William Totok, Episcopul, Hitler și Securitatea. Procesul stalinist împotriva "spionilor Vaticanului" din România, editura Polirom, Iași, 2008;
  • William Totok: „Împresurat de Securitate. Preotul Rafael Haag”, în: Magazin istoric, anul XLV, nr. 3 (528), martie 2011, pp. 15–18;
  • William Totok: „Securitatea și Vaticanul”, în: Magazin istoric, anul XLVI, nr. 8 (545), august 2012, pp. 9–13.