În acest articol, vom aborda subiectul Scornicești, o problemă de mare relevanță astăzi care a stârnit o dezbatere profundă în diferite domenii. Multă vreme, Scornicești a fost o sursă de interes și studiu datorită multiplelor sale implicații și repercusiuni asupra societății. În acest sens, este crucial să analizăm și să reflectăm asupra Scornicești din perspective diferite, pentru a înțelege adevărata sa amploare și posibilele consecințe. Pe parcursul următoarelor rânduri, vom explora diferitele aspecte ale Scornicești și vom încerca să oferim o viziune largă și cuprinzătoare asupra acestui subiect complex și fascinant.
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Scornicești | |||
— oraș — | |||
Centrul orașului | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 44°34′12″N 24°33′0″E / 44.57000°N 24.55000°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Olt | ||
Atestare documentară | 1505 | ||
Oraș | 1989 | ||
Reședință | Scornicești | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- primar al orașului Scornicești | Daniel Tudor (PNL, octombrie 2020) | ||
Suprafață | |||
- Total | 158 km² | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 10.795 locuitori | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 235600 | ||
Prezență online | |||
site web oficial | |||
Poziția localității Scornicești | |||
Modifică date / text |
Scornicești este un oraș în județul Olt, Muntenia, România, format din localitatea componentă Scornicești (reședința), și din satele Bălțați, Bircii, Chițeasca, Constantinești, Jitaru, Mărgineni-Slobozia, Mihăilești-Popești, Mogoșești, Negreni, Piscani, Rusciori, Șuica și Teiuș. Are o populație de 11.766 de locuitori. Scornicești a fost declarat oraș în 1989.
Aici s-a născut fostul președinte comunist român Nicolae Ceaușescu. Localitatea a beneficiat de numeroase avantaje în perioada în care acesta s-a aflat la conducerea statului, fapt care a determinat transformarea rapidă dintr-un mic sat într-o localitate de tip urban. După 1989, se resimte un recul în viața urbei.
Orașul Scornicești este situat în partea de nord-est a județului, mai precis în Platforma Cotmeana a Podișului Getic și ocupă o suprafață de 158,96 km2 (cea mai mare suprafață din județul Olt) din care circa 14.000 ha sunt redistribuite pentru domeniul agricol. Relieful este de podiș tabular, cu interfluvii largi separate de văi late de 300-500 de metri cu orientare predominant N-S. Altitudinile variază între 180 de metri în zona sudică a localității la granița cu Potcoava, 250-260 de metri pe platou și 220 de metri în zona centrului urban. Din punct de vedere petrografic, zona Scornicești este alcătuită din argile, pietrișuri și nisipuri, roci care determină o serie de procese geomorfologice. Este străbătut de pârâul Plapcea, afluent al râului Vedea și de afluenții acestuia: Plapcea Mare, Plapcea Mică, Teiuș, Șuica, Mogoșești, Negrișoara etc. Prin zona centrală a orașului trece Plapcea Mică, pârâu cu scurgere predominant primăvara, care este canalizat în zona orașului. Pe teritoriul localității, pe cursul acestor râuri au fost amenajate mai multe lacuri (Rusciori - 32 de ha - 1 milion mc, Șuica, Teiuș) care constituie adevărate atracții pentru iubitorii pescuitului. Ca tip de vegetație tipic pentru zona Scornicești trebuie menționate pădurile de stejar, păduri în care trăiește o bogată faună (cerbi, porci-mistreți, iepuri) motiv pentru care orașul este vizitat anual de sute de împătimiți ai vânătorii.
Scorniceștiul este împărțit în următoarele sate (cartiere):
Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Scornicești se ridică la 10.795 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 11.766 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,12%), iar pentru 9,67% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,26%), iar pentru 9,95% nu se cunoaște apartenența confesională.
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki. |
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia
Orașul Scornicești este administrat de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, Daniel Tudor , de la Partidul Național Liberal, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Național Liberal | 8 | |||||||||
Partidul Social Democrat | 7 | |||||||||
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților | 2 |
Zona centrală a Scorniceștiului beneficiază de alimentare cu apă dintr-o rețea reabilitată și de o rețea de canalizarea cu lungimea de 10,5 km. Apele menajere sunt epurate în stația din satul Piscani. Există planuri pentru extinderea acestor rețele la nivelul întregii localități. Rețeaua cu gaze alimentează zona urbană și 40 de gospodării din satul Bircii. În privința rețelei de drumuri, centrată pe DN65, atât satele componente, cât și zona centrală beneficiază de drumuri cu covor asfaltic. Există un sistem nou de colectare și depozitare a deșeurilor menajere înființat în 2008.
Până în 1989 Scorniceștiul devenise un important centru agricol și agroindustrial cu activități în toate ramurile agriculturii: culturi de cereale în regim intensiv (inclusiv suprafețe irigate), pomicultură (cultura prunului și mărului), legumicultură (complex de sere), zootehnie bazată pe complexe de creștere a păsărilor, a ovinelor și a bovinelor. După 1989, odată cu revenirea proprietății individuale asupra terenului, activitatea agricolă a suferit un recul. În prezent există o componentă de agricultură de subzistență practicată de micii fermieri și o componentă, cu tendință ascendentă, de agricultură bazată pe obținerea profitului. Această a doua categorie cuprinde ferme de exploatare a terenurilor arabile și ferme de creștere a porcinelor, a păsărilor și a ovinelor.
Industria orașului a suferit două mari curbe descendente: una la începutul anilor 2000, când au dispărut fabricile de procesare a produselor alimentare și alta în perioada 2008-2010, când fabrica de piese și subansamble auto a fost închisă, iar mare parte din fabricile de confecții textile, apărute în anii 1990, au avut parte de restructurări masive. În prezent, sectorul industrial se rezumă la fabrici de confecții textile, unități de topire, turnare și prelucrare a aluminiului și unități din industria alimentară.
Activitatea comercială în Scornicești a luat amploare odată cu dezvoltarea urbană a localității și, în prezent, constă într-o piață agroalimentară, un supermarket, mai multe magazine alimentare, de îmbrăcăminte, farmacii și alte unități necesare pentru aprovizionarea localnicilor și a locuitorilor comunelor învecinate.
Pe teritoriul orașului se află Casa de cultură și biblioteca orășenească; muzeul a fost desființat, aceeași soartă având-o și cinematograful. Cunoscutul ansamblu folcloric Călușul Scornicești, la care au activat de-a lungul timpului numeroși interpreți și dansatori, are acum doar secție pentru juniori. Tradiția călușului este totuși prezentă în fiecare an la sfârșitul lunii iulie în timpul festivalului „Sărbătoarea pâinii”, festival de muzică și dansuri populare dedicat încheierii recoltatului grâului.
Biserici monument istoric:
Pe teritoriul orașului se află Spitalul de pneumoftiziologie Olt, Policlinica orașului, un centru de permanență, o subunitate SMURD și Stația de ambulanță. De remarcat este că pe teritoriul orașului nu există un spital de urgență, cea mai apropiată unitate fiind Spitalul Județean Slatina.
Scorniceștiul beneficiază de un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.000 de locuri. Dotările stadionului în momentul construcției includeau: scaune la tribuna I, tribună oficială, spații pentru presă, vestiare, saună, bazin de înot sub tribuna II, gazon cu sistem de drenare al apei, camere de locuit pentru cantonamente (sub tribuna I). Din păcate, în prezent, stadionul este într-o stare de degradare avansată.
De asemenea, în Scornicești se mai găsesc două săli de sport.
Echipa de fotbal FC Olt Scornicești a jucat mai multe sezoane în Liga 1, promovând în 1981 și fiind retrogradată în 1990. La FC Olt au evoluat jucători cunoscuți ca: Dorinel Munteanu, Victor Pițurcă sau Dan Petrescu. Acum echipa joacă în liga a 4-a.
Pe lângă stadionul de la intrarea în oraș, mai sunt 2 săli de sport: una în centrul orașului lângă spitalul de pneumoftiziologie și cealaltă în incinta liceului tehnologic „Constantin Brâncoveanu”.[necesită citare]
Casa natală a fostului președinte Nicolae Ceaușescu este singurul monument turistic valorificat. Hotelul "President", situat în apropierea DN65 (E574) - 4*, căruia i se adaugă o serie de hanuri și moteluri, asigură cazarea în zonă. Pe malul lacului Rusciori, la 5 km N de centrul orașului, se află complexul turistic "Rusciori" care oferă atât cazare, restaurant și lac de pescuit. De asemenea, pe lacurile Șuica și Teiuș se practică pescuitul sportiv. La 15 km N de Scornicești este pădurea Seaca - rezervație de vânătoare, care oferă posibilități de cazare în fosta cabană de protocol. Tot în zona pădurii Seaca se află bisericile de lemn Seaca și Cornățel, monumente istorice din secolele al XV-lea - al XVI-lea.
|title=
(ajutor)