Acest articol va aborda problema Willem al II-lea al Țărilor de Jos, care a devenit din ce în ce mai relevantă astăzi. De la apariția sa, Willem al II-lea al Țărilor de Jos a trezit un mare interes în diverse sectoare, generând dezbateri și controverse în jurul impactului său social, economic și cultural. În acest sens, este esențial să analizăm în profunzime diferitele aspecte legate de Willem al II-lea al Țărilor de Jos, precum și implicațiile sale la nivel global. De asemenea, va căuta să ofere o viziune cuprinzătoare și obiectivă asupra acestui subiect, oferind informații cheie care să permită cititorului să înțeleagă importanța și domeniul de aplicare a acesteia astăzi.
Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 - 17 martie 1849) a fost rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburg de la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849.
Willem Frederik George Lodewijk s-a născut la 6 decembrie 1792 la Haga. A fost fiul cel mare al regelui Willem I al Țărilor de Jos și a reginei Wilhelmina a Prusiei. Bunicii materni erau regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a doua lui soție, Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.
După ce trupele aliate britanico-hanoveriene au părăsit republica și au intrat trupele franceze care îi sprijineau pe patrioții anti-orangiști, Willem care avea trei ani a plecat împreună cu familia în Anglia. El și-a petrecut tinerețea la Berlin la curtea prusacă. Acolo a urmat o carieră militară și a servit în armata prusacă. După aceea a studiat la Universitatea Oxford.
A intrat în armata britanică iar în 1811, ca aide-de-camp al lui Arthur Wellesley, Duce de Wellington, a luat parte la câteva campanii ale Războiului Peninsular. S-a întors în Țările de Jos în 1813 când tatăl său a devenit rege.
În 1815, Willem a devenit prinț moștenitor și era în armată când Napoleon a scăpat din Insula Elba. A luptat în calitate de comandant al Corpului I al Aliaților în Bătălia de la Quatre Bras (16 iunie 1815) și în Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815), unde a fost rănit.
În 1814, Willem a fost logodit pentru scurt timp cu Prințesa Charlotte de Wales, singura fiică a Prințului regent, mai târziu regele George al IV-lea al Regatului Unit și a soției lui, Caroline de Brunswick. Logodna a fost aranjată de Prințul regent însă a fost ruptă deoarece mama Charlottei era împotriva căsătoriei și deoarece Charlotte nu voia să se mute în Țările de Jos.
La 21 februarie 1816 la Palatul de Iarnă din St. Petersburg, Willem s-a căsătorit cu Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, sora mai mică a Țarului Alexandru I al Rusiei.
La 17 februarie 1817 la Bruxelles s-a născut primul său fiu, Willem Alexander, viitorul rege Willem al III-lea al Țărilor de Jos.
În 1819, Willem a fost șantajat asupra a ce ministrul de justiție Van Maanen a numit într-o scrisoare "poftele rușinoase și nenaturale": probabil bisexualitate. E posibil să fi avut o relație cu un dandy pe nume Pereira.
La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație.
În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: "M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte". A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct.
Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.