Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet

În lumea de astăzi, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet a câștigat o relevanță incontestabilă în diverse domenii. Atât la nivel personal, cât și profesional, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet a captat atenția a milioane de oameni datorită impactului și semnificației sale în societatea contemporană. În acest articol, vom explora în detaliu tot ceea ce are legătură cu Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet, de la istoria și evoluția sa până la influența sa de astăzi. Pe parcursul următoarelor rânduri, vom descoperi multiplele fațete și aspecte care fac din Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet un subiect de interes larg răspândit, precum și relevanța sa în contextul global.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Poziționare
Coordonate47°55′45″N 23°53′36″E ({{PAGENAME}}) / 47.92923°N 23.89342°E
Localitatemunicipiul Sighetu Marmației
Țara România
AdresaStr. Dragoș Vodă nr. 3
Edificare
Data finalizării1892
Clasificare
Cod LMIMM-II-m-A-04698.01

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Sighet este prima biserică română unită din municipiul Sighetu Marmației, ridicată prin strădania protopopului Tit Bud la sfârșitul secolului al XIX-lea. Necesitatea ridicării construcției a apărut în anul 1871, când s-a constituit parohia greco-catolică română din oraș, separată de biserica greco-catolică ruteană din Sighet.

Principalul donator de fonduri în vederea construirii bisericii a fost episcopul Mihail Pavel.

Biserica a fost ridicată în stil neogotic.

Între protopopii care au slujit în această biserică s-a numărat Vasile Lazăr, bunicul lui Ilie Lazăr. Protopopul Lazăr a decedat în anul 1902.

Pictatura bisericii a fost realizată în anii 1930-1932 de Tasso Marchini și Traian Bilțiu-Dăncuș.

Lăcașul a fost atribuit în anul 1948 de autoritățile comuniste Bisericii Ortodoxe Române, care refuză restituirea sa.

Note

  1. ^ Tit Bud, Isămnări și date despre înființarea parochiei gr.-cat. române din Sigetul Maramureșului, Gherla, 1905, p. 12.
  2. ^ Tit Bud, Op. cit., p. 31.
  3. ^ Tit Bud, Op. cit., p. 23.

Bibliografie