În domeniul Ciulinii Bărăganului (film), există un interes din ce în ce mai mare pentru înțelegerea impactului său asupra diferitelor aspecte ale societății. De la influența sa asupra economiei până la efectele sale asupra sănătății și bunăstării, Ciulinii Bărăganului (film) joacă un rol crucial în viața noastră de zi cu zi. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, importanța înțelegerii și analizei Ciulinii Bărăganului (film) devine din ce în ce mai relevantă. În acest articol, vom explora diferite perspective și abordări asupra Ciulinii Bărăganului (film), acoperind totul, de la origini până la implicațiile sale viitoare. În plus, vom examina cercetările recente și opiniile experților în domeniu, cu scopul de a face lumină asupra acestui subiect divers și complex.
Ciulinii Bărăganului (în franceză Les chardons du Baragan) este un film franco-român din 1958 regizat de Louis Daquin. Scenariul este scris de Louis Daquin, Antoine Tudal și Alexandru Struțeanu, pelicula fiind o ecranizare a romanului cu același nume al lui Panait Istrati. Filmul a fost inclus în cinemateca cinematografiei românești. A fost nominalizat la premiile Festivalului de la Cannes, secțiunea scenariu și dialog în 1958.
Ciulinii Bărăganului se concentrează pe motive și obiceiuri ale satului românesc, în perioada răscoalelor de la începutul secolului al XX-lea. Povestea lui Matache începe odată cu venirea toamnei, când în Câmpia Bărăganului ciulinii smulși de vânt se lasă purtați pe drumuri și copiii pornesc în cursa ciulinilor. După obicei, copiii satului pleacă în lume să își înfrunte destinul. Matache va pleca, după aflarea veștii morții tatălui sau; în drumul său asistă la o scenă din Răscoala țăranilor de la 1907. Filmul se remarcă prin atmosfera exotică pe care o degajează și prin dialogurile deosebite.
Filmul a fost vizionat de 2.364.928 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
Tudor Caranfil - „Viziunii sociologizante a timpului, Daquin îi adaugă o undă de nebunie poetică, suprasolicitând, uneori, exotismul ambianței. Atrage atenția diviziunea sarcinilor creatoare ale producției, care ar fi putut servi drept exemplu structurilor noastre cinematografice: dialoguri: Antoine Tudal: supervisor al dialogurilor românești: Radu Beligan. Și, mai elocvent decat orice dialog, un sfașietor bocet hohotit de Maria Tănase, într-una din rarele ei apariții cinematografice. Filmul a reprezentat o lungă scoală de cinema pentru tineri asistenți de regie și imagine, Gheorghe Vitanidis, Dinu Cocea, Iulius Druckman, Nicolae Girardi.” (Dicționar de filme românești)
Filmul a fost nominalizat la premiile Palme d'Or, in cadrul Festivalului de la Cannes, secțiunea Scenariu și dialog în 1958.
|
|
|