Curentul economic fiziocrat
În zilele noastre, Curentul economic fiziocrat a devenit un subiect de mare interes pentru mulți oameni din întreaga lume. Fie că vorbim despre Curentul economic fiziocrat în contextul politicii, tehnologiei, istoriei sau chiar al vieții de zi cu zi, este incontestabil că acest subiect a captat atenția unui public larg. În acest articol vom explora și analiza în detaliu diferitele fațete ale Curentul economic fiziocrat, cu scopul de a oferi o vedere cuprinzătoare și detaliată asupra acestui subiect. De la origini și până la relevanța sa astăzi, prin implicațiile și posibilele evoluții viitoare, acest articol încearcă să facă lumină asupra Curentul economic fiziocrat și să ofere o perspectivă îmbogățitoare pentru toți cei interesați să aprofundeze acest subiect fascinant.
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Fiziocrația, denumită și fiziocratism, este o orientare, cu precădere economică, apărută în secolul al XVIII-lea în Franța, care contestă intervenția statului în economie, susținând că în societatea umană există o „ordine naturală” care se impune prin evidență și este opusă ordinii artificiale creată prin voința oamenilor.
Contrar mercantilismului, curentul fiziocrat, apărut la mijlocul secolului al XVIII-lea, a constituit o veritabilă școala economică, având, după cum se remarcă în literatură, un conducător, un manifest și discipoli. Cel mai reputat dintre fiziocrați, considerat corifeul curentului, a fost francezul François Quesnay (1694-1774). „Manifestul” său este reprezentat prin Tabloul economic, publicat de el în 1758, în care se prezintă, pentru prima dată, un model cantitativ al circuitului economic și al fluxurilor dintre ramurile economiei naționale.
Între reprezentanții acestui curent se numără discipolii lui Quesnay: Dupont de Nemours, Mercier de la Riviere și Jacques Turgot (1727-1781), care, în timpul lui Ludovic al XVI-lea, a deținut funcția de controlor general al finanțelor Franței.
Concepția foziocratică se remarcă printr-o serie de contribuții și idei importante, între care: critica argumentară a mercantilismului, formularea ideii cu privire la existența unei ordini naturale în societate și a unor legi naturale de dezvoltare a acesteia, faptul că agricultura este singura ramură productivă, în care se creează produs net și se sporesc cantitățile de resurse disponibile, celelalte fiind considerate sterile.
Concepția de bază a fiziocraților se caracterizează prin respectul proprietății private, libertatea schimbului de mărfuri și caracterul echivalent al acestora și adoptarea unui impozit unic pe produsul net perceput de proprietarii funciari.