În acest articol, vom explora lumea fascinantă a lui Etici materne, un subiect care a captat atenția și interesul oamenilor din întreaga lume. Cu o istorie bogată și o influență semnificativă asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi, Etici materne a jucat de-a lungul timpului un rol fundamental în societate. Printr-o analiză aprofundată, vom examina diferitele aspecte și dimensiuni ale Etici materne, de la originea și evoluția sa până la impactul său astăzi. Indiferent dacă sunteți un expert în Etici materne sau doar intrați în acest subiect, acest articol vă va oferi informații valoroase și perspective unice care vă vor permite să înțelegeți mai bine importanța și relevanța sa în lumea de astăzi.
Eticile materne se încadrează în familia eticilor virtuții. Ele accentuează mai puțin pe aspectele normative (“ce trebuie să fac”) și mai mult pe modul în care trebuie să se dezvolte o persoană: “ce fel de persoană ar trebui să fiu” . Sarah Ruddick este cea mai cunoscută teoreticiană a eticilor materne. Contribuții notabile în acest tip de abordare au mai avut Adienne Rich și Virginia Held.
Termenul “matern” nu se referă strict la femei-mame, ci la orice persoană implicată în practici materne, indiferent de sexul acesteia. Instituția maternității în forma ei tradițională, este viciată de către organizarea patriarhală (A. Rich). Pentru a dezvolta practici materne morale, este necesară dezvoltarea virtuților materne (S. Ruddick). Aceste virtuți sunt: ocrotirea (necesară însăși supraviețuirii copiilor), umilința (evitarea excesului de dominare, a aroganței, dar și a servilismului), optimismul (ca atitudine constructivă care evită excesul educației pentru statutul de învingător, dar și ideea de victimism). Potrivit lui Ruddick, lipsa acestui tip de etică din afacerile publice ne explică odată în plus nedreptatea, războaiele, dezastrele ecologice. Orice persoană nu este doar un individ sau o viață, ci și un “produs al practicilor materne” . Războaiele înseamnă și distrugerea produsului acestor practici (întreaga investiție în ocrotire, îngrijire, educare). Pacifismul nu este o trăsătură naturală a mamelor (ele putând să fie ideologizate să-și educe copiii spre sacrificii și războaie), ci al gândirii materne și al creșterii copiilor potrivit virtuților materne mai sus pomenite. Gândirea și practica maternă pot să fie îmbrățișate (și adesea sunt) și de către bărbați. Practica maternă are prea puțin a face cu experiențele și de aceea și cu eticile de tip contractualist (V. Held, 1993), iar dacă bărbații contribuie la apariția unei vieți, ei trebuie să participe și la menținerea și dezvoltarea acesteia.
(vezi și Maternitate, Patriarhat)
New York: Norton.
(eds.), Ethics. A Feminist Reader, Oxford: Blackwell.
Mihaela Miroiu
1. Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.