De-a lungul istoriei, Hermina Walch-Kaminski a fost un subiect de mare interes pentru omenire. Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, Hermina Walch-Kaminski a stârnit curiozitate, dezbatere și reflecție în societate. Au fost scrise numeroase cărți, filme realizate, cercetări efectuate și prelegeri ținute despre Hermina Walch-Kaminski, demonstrând importanța și relevanța pe care o are în viața oamenilor. Hermina Walch-Kaminski poate aborda diverse aspecte, de la cele științifice și tehnologice până la cele culturale și filozofice, făcându-l un subiect multidisciplinar și cuprinzător. În acest articol, vom explora diferite perspective și abordări ale Hermina Walch-Kaminski, cu scopul de a ne extinde cunoștințele și înțelegerea acestui subiect fascinant.
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
Hermina Walch-Kaminski | |
Date personale | |
---|---|
Născută | București, Principatele Unite Române |
Decedată | (81 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | medic |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București |
Modifică date / text |
Hermina Walch-Kaminski (n. , București, Principatele Unite Române – d. , București, România) , promotoare a igienei sociale, preocupată în mod deosebit de medicina socială, fiind prima femeie medic cu doctoratul obținut în țară.
Hermina Walch s-a născut la 5 octombrie 1869 la București, fiind fiica unui refugiat politic austriac, izgonit din țara sa din cauza ideilor sale revoluționare, și a soției acestuia, Charlotta.
Hermina Walch s-a căsătorit cu dr. Alexandru Kaminski, funcționar superior în Ministerul Sănătății.
A murit la 19 mai 1946, la București, la vârsta de 82 de ani.
Făcând parte dintr-o familie de cultură ridicată aceasta are parte de o bună educație, urmând studiile secundare la liceul „Mihai Viteazul" și „Sf. Sava", acolo unde este colegă și prietenă cu Iulia Hașdeu și Sarmiza Alimănișteanu.
Bacalaureatul l-a trecut în septembrie 1883, după care se înscrie la două facultăți din București, cea de Științe și cea de Medicină. Astfel, Hermina Walch-Kaminski devine prima femeie româncă absolventă a două facultăți, în anul 1886, respectiv 1887. În anul 1890 obține titlul de doctor în medicină cu o teză amplă, în care își valorifică și experiența didactică: „Studiu asupra stării higienice a Școlilor publice din București”, acesta fiind primul titlu de doctor acordat unei femei în România.
Lista primelor 9 absolvente ale Facultății de medicină din București, cu menționarea anului în care au obținut titlul de doctor:
A deținut mai multe funcții: în anul 1897 devine medic al Fabricii de tutun și chibrituri, ocupându-se de un număr mare de femei muncitoare, predecesoarea ei fiind Maria Cuțarida. Participă, în anul 1907, la Congresul internațional de igienă și demografie de la Berlin. Cultivându-și în continuare interesul pe care îl are față de problematica igienei, interes amplu explorat și în teza de doctorat, devine inspectoare sanitară a Școlii de fete din București și membră în diferite comisii medico-școlare. Când s-a creat, în 1913, Școala de Infirmiere de Stat, Hermina Walch-Kaminski este numită directoare, în dubla sa calitate, de medic și profesor. În anul 1916 devine și directoare a Spitalului Militar nr.116 din București, obținând gradul de maior. După încheierea războiului aceasta ocupă postul de directoare a unei școli de infirmiere, care funcționa în cadrul spitalelor Colțea și Colentina.A fost, totodată, membră fondatoare a Societății pentru profilaxia tuberculozei și a activat ca membru în conducerea societății Crucea Roșie.
Lucrările Herminei Walch-Kaminski sunt numeroase, temele abordate fiind în special igiena, medicina școlară și învățământul.
Între acestea se numără:
Totodată, s-a axat și pe scrieri despre alimentația rațională, combaterea surmenajului în școli, primul ajutor, o lucrare important de menționat fiind un volum de 400 de pagini, unde a cuprins conferințele de educație sanitară ținute voluntar la Crucea Roșie. Fiind si o mare iubitoare de animale, în conferința ținuta de ea "Inteligența și sentimentele la animale", care avea mai apoi sa fie publicată, a discutat despre psihologia animalelor, stabilindu-si astfel titlul de precursoare pe aceasta tematică, la noi în țară. Prin prisma feeriei dramatizate ,,Viorel și Viorica" (1923) și a altor lucrări, ea este considerata și o autoare cazională a unor încercări literare destinate copiilor.