În acest articol, vom pătrunde în lumea fascinantă a lui Munții Șureanu. De la origini până în prezent și impactul asupra societății, vom explora toate aspectele relevante legate de Munții Șureanu. Vom analiza influența acesteia în diferite domenii, precum și opiniile și evaluările experților în domeniu. De asemenea, vom aprofunda în relevanța sa istorică și în proiecția sa viitoare, pentru a înțelege importanța acesteia în panorama actuală. Sperăm că acest articol este lămuritor și îmbogățitor pentru oricine este interesat să afle mai multe despre Munții Șureanu.
Munții Șureanu (Sebeș) | |
Cheile Roșiei-Muntii Șureanu-Petrila | |
Altitudine | Vârful lui Pătru, 2.130 m |
---|---|
Localizare | Județul Hunedoara și Județul Alba |
Aparține de | Carpații Meridionali |
Coordonate | 45°53’30” și 45°26’30” latitudine(N);22°59’03” si 23°39’10” longitudine(S) |
Suprafață | ~ 1585 km² |
Roci | Șisturi cristaline mezometamorfice si epimetamorfice (predominant) Roci sedimentare (împrăștiate)și Calcar |
Modifică date / text |
Munții Șureanu (Sebeș) sunt o grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului muntos al Carpaților Meridionali. Cel mai înalt pisc este Vârfu lui Pătru, având 2.130 m.
Munții Șureanu (Sebeș) au înălțimi relativ medii și mici și ocupă o suprafață destul de întinsă, 1585 km². Sunt lipsiți de creste zvelte și de custuri glaciare, însă au suprafețe de eroziune întinse.
Iarna temperaturile medii variază între -2 °C la marginea munților și -7 °C la peste 2000 de m. altitudine. Invaziile de aer maritim care se produc în vestul țării pătrund pe culoarul Mureșului până spre Alba Iulia, determinând creșteri ușoare ale temperaturii pe rama nordică a munților până la înălțimea de 1000 m. Inversiunile de temperatură sunt frecvente în depresiunea Oașa și în Depresiunea Petroșani
Vara temperaturile medii ajung la 8 °C la altitudini de peste 2000 m. și la peste 19 °C la poalele munților. În cursul anului, cele mai mari abateri de la mediile lunare se înregistrează iarna, și mai cu seamă primăvara, datorită circulației atmosferice mai întense. În lunile de vară, variațiile de temperatură au valori scăzute.
Munții Șureanu reprezintă un uriaș castel de ape subterane și de suprafață. În calcare apele subterane se găsesc în rețele de fisuri și goluri carstice. În adânc rezultă cursuri de apă cu lungimi de sute și mii de metri. Izvoarele de tip resurgență (Șipot, Șura Mare, Ciclovina sau exurgență (Izvorul de sub Piatră,Cuculeu) apar în mod obișnuit la marginea zonei calcaroase. Temperatura izvoarelor, chiar în timpul verii este destul de coborâtă, ajungând până la 4-6 °C la 2000 m.
Numai cursul superior al Streiului străbate zona montană și se numește râul Petros, părăsind munții în zona localității Baru Mare.
Lacurile naturale au origine glaciară și nivală.
Munții Șureanu oferă condiții favorabile dezvoltării unor grupări vegetale caracterizate printr-o mare varietate floristică. Se pot diferenția mai multe etaje de vegetație care se succed pe verticala muntelui.
Etajul alpin, reprezentat prin pajiști apare insular doar pe vârfurile ce depășesc 2000 de metri. Golul alpin coboară uneori până la 1900 de metri datorită defrișării masive a jnepenilor. Între componentele vegetatiei pajiștilor alpine amintim Coarna (Carex curvula), Parușca (Festuca supina), Rugina (Juncus trifidus), Clopoțeii(Campanula alpina), Ochiul găinii (Primula minima), Degetaruțul (Soldanella pussila), Piciorul cocoșului alpin (Ranunculus alpestris), Unghia păsării (Viola declinata), spânzul (Helleborus purpurascens), coacăzul de munte (Brukenthalia spiculifolia) etc.
Etajul subalpin cuprinde toate vârfurile și crestele între 1700 și 1950 m. Vegetația lemnoasă este reprezentată în principal de Jnepăn(Pinus mugo), Ienupăr(Juniperus communis), Smîrdar (Rhododendron Kotsckyi), Azalee pitică (Loisleuria procumbes), Părușca (Festuca supina), Scrântitoare (Potentilla ternata), Afin(Vaccinium myrtillus), Merișor(Vaccinium vitis idaea). Etajul pădurilor de molid, cuprins între 1300 și 1700 m, este alcătuit în principal din molidișuri pure (Picea abies), brad(Abies alba), zimbru(Pinus cembra), scorușul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa), paltinul de munte(Acer pseudoplatanus). În răriștile din pădure apar: Macrișul iepurelui(Oxalis acetosella), Perișorul(Moneses uniflora), Feriga(Driopteris filix mas). Etajul pădurilor de foioase este alcătuit din păduri de fag în amestec cu molid, brad, și păduri de fag în amestec cu gorun și ocupă suprafețe apreciabile în partea de nord și de vest a masivului. Pădurile de amestec de fag cu rășinoase au extensiune mai mare în cursul superior al văilor Strei și Cugir, la înălțimi cuprinse între 900 și 1400 m; ele sunt alcătuite din fag(Fagus silvatica), molid(Picea abies), brad(Abies alba), paltin de munte(Acer pseudoplatanus), ulm de munte(Ulmus glabra), scoruș de munte(Sorbus aucuparia).
Pădurile de fag înconjoară ca un brâu masivul pe laturile sale nordice și vestice, ocupând spațiile cuprinse între 500 și 1050 m, iar pe văi urcă pană la 1500 m, îndeosebi în bazinul Grădiștei. În lungul râurilor se dezvoltă pâlcuri de anin și specii ierboase, ca: morcovul sălbatic(Daucus carota), floare de nu-ma-uita(Myosotis palustris), ciucuraș(Adenostyles alliariae), stirigoaie(Veratrum album), mușchi(Minium punctatum), pufulița(Epilobium mutans), sovar de munte(Poa trivialis). Apele curgatoare constituie mediu prielnic pentru mana de apă(Glyceria aquatica), șovar(Sparganium erectum), floarea de lac(Ranunculus repens), sânziene de apă(Galium palustre).
În etajul alpin pot fi văzute nenumărate păsări, așa cum sunt: ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis), fâsa de munte (Anthus spinolleta), pietrarul (Oenanthe oenanthe), brumărița (Prunella collaris) și mierla de piatră. În zilele călduroase, pe pajiștile alpine se pot vedea vipera comună (Vipera berus), șopârla de munte (Lacerta vivipara) și numeroase specii de fluturi.
În locurile umede de la obârsia râurilor, din circurile glaciare, trăiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra salamandra) și tritonul (Triturus alpestris). Dintre mamifere, se întâlnesc ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistrețul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus capreolus), veverița, viezurele, iepuri, jderi (Martes martes) și râsul (Lynx lynx), etc.
Apele râurilor sunt săgetate de pești, așa cum sunt păstravul indigen (Salmo trutta fario), lipanul (Thumallus thumallus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi) și nisiparița (Sabanejeria romantica), iar dintre nevertebrate se poate aminti racul (Astacus torrentium).
Bordura și împrejurimile munților au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Dovezi materiale ale unei locuiri in perioada paleolitică s-au descoperit în peșteri ca Bordul Mare și Ciclovina Uscată-urme de vetre de foc, unelte de os și cremene, fragmente de schelete de Ursus spelaeus (Urs de peșteră), Equus caballuus (Cal), Canis lupus(Lup) care atestă așezări din comuna primitivă. Vestigii neolitice s-au descoperit în multe așezări de la poalele muntelui și în depresiuni( Turdaș, Tărtăria, Petrești). Elemente de trecere din neolitic la epoca bronzului(cultura Coțofeni) s-au descoperit la Sebeș (Râpa Roșie, Răchita, Sebeșel.
""Epoca bronzului și epoca fierului, când s-a conturat formarea poporului și culturii geto-dace sunt bine reprezentate la Călan , Strei , Sebeșel , Pianu de Jos ș.a.
În aceste locuri (conform descoperirilor arheologice) a existat nucleul stăpânirii dace și, ulterior, al celei romane; mai târziu, până aici s-a extins voievodatul lui Litovoi Urmele de locuire dacică sunt numeroase și apar sub formă de așezări militare sau civile, locuințe izolate și stâne. Epoca de conviețuire daco-romană apare sub forma de „ vilae rusticae ” , precum și prin castrele de la Târsa, Aușel-Vârful lui Pătru, Vf. Godeanu. Vestigile medievale, sunt reprezentate prin ruinele unor cetăți și turnuri de pază(Sibișel, Crivadia sau lacașe de cult. Activitatea agricolă, deosebit de intensă la marginea spațiului montan, a pătruns și în interiorul acestuia, până la înălțimi de 800–1000 m, cu plante adaptabile la temperaturi scăzute ( cartof, porumb ,varză, etc.Creșterea animalelor are tradiții străvechi pe aceste meleaguri, iar deplasările transhumante se practicau în mod obișnuit. Pe lângă așezările permanente, în Munții Șureanu, sunt, de asemenea, o serie de așezări temporare ( stâne, cabane forestiere) majoritatea aflându-se pe culmile din partea centrală a muntelui (la peste 1500 de m.) Activitatea industrială s-a dezvoltat la bordura masivului, în așezările din depresiuni(Petrila, Petroșani, Sebeș, Orăștie, Hațeg, Pui, pe baza materiilor prime locale și a tradiției.
În cuprinsul Munților Șureanu întâlnim numeroase obiective turistice de natură istorică, folclorică, biogeografică, hidromorfologică, etc. În partea sudică a masivului, unde predominant este calcarul sunt întâlnite chei, peșteri uscate, peșteri active, canioane, aceste locații fiind ideale pentru practicarea alpinismului, speologiei sau a canyoningului.
Fortificații dacice:
Fortificații feudale:
1990 descoperire
https://www.facebook.com/reel/757672522678178?fs=e&s=TIeQ9V
|