În zilele noastre, Războiul din Nagorno-Karabah a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru un spectru larg de oameni. Impactul său a reușit să depășească granițele și să genereze dezbateri și reflecții în diferite domenii. De la experți în domeniu până la cetățeni de rând, Războiul din Nagorno-Karabah a captat atenția tuturor. Acest fenomen a stârnit interesul academicilor, profesioniștilor și iubitorilor de subiect, care caută să investigheze dincolo de aparențe și să înțeleagă temeinic fiecare aspect legat de Războiul din Nagorno-Karabah. De-a lungul istoriei, Războiul din Nagorno-Karabah a marcat repere și transformări, influențând direct sau indirect diferite aspecte ale vieții noastre. În acest articol, vom explora în detaliu tot ceea ce are legătură cu Războiul din Nagorno-Karabah, cu scopul de a înțelege importanța și relevanța sa astăzi.
Războiul din Karabahul de Munte | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Conflictul din Nagorno-Karabah | ||||||||||
În ordine ceasornică: Un TBT azer distrus; strămutarea azerilor de pe teritoriul controlat de armeni; Memorial armean La Stepanakert; Soldați ai RKM | ||||||||||
Informații generale | ||||||||||
| ||||||||||
Beligeranți | ||||||||||
1988–1991/2 Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah RSS Armeană Miliția armeană (Dashnaktsutyun) | 1988–1991/2 RSS Azeră Frontul Popular Azer Uniunea Sovietică | |||||||||
Conducători | ||||||||||
Levon Ter-Petrosian Vazgen Sargsian Gurgen Dalibaltaian Norat Ter-Grigoriants Serj Sargsian Robert Kocharian Samvel Babaian Monte Melkonian† Arkadi Ter-Tadevosian Anatoli Zinevici Leonid Azgaldian† | Ayaz Mutallibov Abulfaz Elchibey Heidar Aliev Isgandar Hamidov Surat Huseynov Safar Abiyev Rahim Gaziyev Turgut Özal Süleyman Demirel Șamil Basaev Gulbuddin Hekmatyar | |||||||||
Efective | ||||||||||
20,000 (forțe RKM, inclusiv 8,000 din Armenia) | 42,000 (36,000 în armată, 1,600 în forțele aeriene) Mujahedini afgani: 1,000–3,000 Militanți ceceni: 300 Turcia: 350 de ofițeri și „mii” de voluntari, inclusiv 200 de Lupi gri | |||||||||
Pierderi | ||||||||||
Morți: 5,856–6,000 Răniți: 25,000 Dispăruți: 196 | Morți: 20,000–30,000 Răniți: 50,000 Dispăruți: 4,210 | Civili morți:
Civili dispăruți: Civili strămutați: | ||||||||
Modifică date / text |
Războiul din Nagorno-Karabah (de asemenea Primul război din Karabahul de Munte) a fost un conflict armat care a avut loc la sfârșitul anilor 1980 și până în 1994, în enclava Nagorno-Karabah din sud-vestul Azerbaidjanului, între majoritatea etnicilor armeni din Nagorno-Karabah susținuți de Republica Armenia, și Republica Azerbaidjan. Odată cu desfășurarea războiului, Armenia și Azerbaidjan, ambele foste republici sovietice, s-au implicat într-un război prelungit, nedeclarat în zona muntoasă Karabah. Azerbaidjan a încercat să tempereze mișcarea secesionistă din Nagorno-Karabah, dar parlamentul enclavei a votat unificarea cu Armenia. Referendumul a fost boicotat de populația azeră a regiunii Nagorno-Karabah, majoritatea alegătorilor au votat pentru independență. Cererea de unificare cu Armenia a început relativ pașnic, cu toate acestea, în următoarele luni, odată cu iminenta dezintegrare a Uniunii Sovietice s-a extins treptat într-un conflict din ce în ce mai violent între etnicii armeni și azeri, rezultând în final în cereri de epurări etnice din partea ambelor părți.
Ciocnirile interetnice între cele două părți au izbucnit la scurt timp după ce parlamentul Regiunii Autonome Nagorno-Karabah (NKAO) în Azerbaidjan a votat în favoarea unificării regiunii cu Armenia la 20 februarie 1988. Circumstanțele dizolvării Uniunii Sovietice au facilitat mișcarea separatistă armeană în Azerbaidjanul sovietic. Declarația de secesiune din Azerbaidjan a fost rezultatul final al conflictului teritorial. Când Azerbaidjanul și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică și a îndepărtat puterile deținute de guvernul enclavei, majoritatea armeană a votat secesiunea de Azerbaidjan și a proclamat nerecunoscuta Republica Karabahul de Munte.
În iarna anului 1992 conflictul s-a generalizat. Medierile internaționale încercate de mai multe grupuri, printre care și cea a OSCE au eșuat, neputând să găsească o soluție acceptabilă ambelor părți. În primăvara anului 1993, forțele armeene au capturat regiuni din afara enclavei în sine, apărând pericolul implicării altor țări din regiune . Până la sfârșitul războiului, în 1994, armenii au obținut controlul deplin pentru majoritatea enclavei și, de asemenea, dețin și în prezent și controlează aproximativ 9% din teritoriul Azerbaidjanului, aflat în afara enclavei. Ca urmare a conflictului, au fost mutați 230.000 de armeni din Azerbaidjan și 800.000 de azeri din Armenia și Karabah. În mai 1994 Armenia și Azerbaidjan a semnat un acord de încetare a focului negociat de ruși și mediat de OSCE, care este în vigoare și astăzi.
Russia was widely viewed as supporting the Armenian position. Much of this perception stemmed from the fact that Russia transferred military support to Armenia during the Nagorno-Karabakh War.
Greece supported Armenia both by delivering military and economic assistance and diplomatic representation by promoting the Armenia's interests in the EU and NATO.Legătură externa în
|title=
(ajutor)
In the last years of its existence, the Soviet government supported Azerbaijan because its government was dominated by former communists.
Soviet security forces supported Azerbaijan's efforts to reimpose control over Nagornyi Karabakh and Armenian villages outside the enclave.
Initially, the Soviet regime in the Kremlin appears to have supported Azerbaijan in its attempt to maintain the territorial integrity of the borders established by Stalin in 1921.
Turkey took the Azerbaijani position, showing special activity. It rendered active military help to Azerbaijan. In the Azerbaijani army there were Turkish officers-instructors and a group of the Azerbaijani men started training in Turkey.
It is also revealed that a new force of 200 armed members of the Grey Wolves organization has been dispatched from Turkey in preparation for a new Azeri offensive and to train units of the Azeri army.
In addition to commercial links, Israel has given strong backing to Azerbaijan in its conflict with Armenia over Nagorno-Karabakh, which reportedly has included military assistance.
But as subsequent events evolved it became all too apparent that Ukraine has steadfastly stood behind Azerbaijan in the Nagorno-Karabagh conflict all along. ...it was reported from Stepanakert that Ukraine had shipped 40 tanks to Azerbaijan. Later that number was raised to 59. Ukraine had also supplied Azerbaijan with Mig-21 attack places.
<ref>
invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite CaucasianKnot
|url=
(ajutor). Turkey continued to provide military as well as economic aid to Azerbaijan. As further proof, the Turkish army and intelligence services launched undercover operations to supply Azerbaijan with arms and military personnel. According to Turkish sources, over 350 high-ranking officers and thousands of volunteers from Turkey participated in the warfare on the Azerbaijani side.Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor)