În lumea de astăzi, Sturion a devenit un subiect de mare relevanță și discuție în diverse domenii. Impactul său a atins atât la nivel personal, cât și global, generând un profund interes și curiozitate în cei care doresc să-i înțeleagă natura și consecințele. De la origini și până în prezent, Sturion a jucat un rol fundamental în societate, influențând semnificativ modul în care oamenii interacționează, se relaționează și se confruntă cu provocările vieții de zi cu zi. În acest articol, vom explora în continuare impactul lui Sturion, vom analiza evoluția sa în timp și vom examina relevanța sa astăzi.
Acipenseridae este numele unei familii de pești marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, acoperit cu cinci șiruri longitudinale de discuri osoase, cu rostrul alungit, prevăzut cu mustăți. Peștii din această familie sunt denumiți și sturioni. Se hrănesc cu precădere din fauna bentică : moluște, crustacei, pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii.
Sunt întâlniți numai în emisfera nordică, fiind prezenți îndeosebi în Marea Neagră și Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale (mai ales șipul), de unde migrează în fluviile aferente.
Sturionii sunt pescuiți pentru carnea, icrele negre și cleiul lor : supraexploatarea stocurilor naturale i-a rărit și mai multe specii sunt acum crescute în întreprinderile de piscicultură.
Speciile din România
În apele României trăiesc șase specii aparținând la două genuri:
Cel mai mare producător mondial de sturioni a fost URSS, care a ajuns în anul 1978 să captureze peste 28.000 tone de sturioni.
În același an, în România erau capturate 94 de tone de sturioni.
Înregistrările capturilor de sturioni din România datează din 1920, an în care s-au recoltat 455 tone de sturioni.
Recordul de captură s-a înregistrat în anul 1939: 1.144 tone de sturioni.
Capturile din România au scăzut dramatic după mijlocul anilor '70, când au fost construite hidrocentralele de pe Dunăre.
Sturionii trimit, din secolul al XIX-lea, la o imagine de mare lux, îndeosebi din cauza caviarului pe care îl produc. În afară de ouă, sturionii furnizează carnea apreciată care însoțește, în mod tradițional caviarul, dar și pielea de prestigiu utilizată în marochineria de lux. Această reputație a contribuit la suprapescuit și la dispariția sa în aproape totalitatea ariei sale de repartiție.
Înainte de 1800 vezicile sturionilor (îndeosebi moruni) erau utilizate ca sursă de clei de pește, o formă de colagen folosit mai demult pentru limpezirea berii, ca un predecesor al gelatinei.
Specii amenințate
Sturionii erau altădată prezenți în toată Europa. Până în secolul al XIV-lea, ei par încă prezenți în cea mai mare parte din Franța. Astfel în secolul al XV-lea puteau fi pescuiți în plin oraș în micul râu care trece prin Valenciennes (astăzi subteran sub bolte de cărămidă):
„ le vingt-quattriesme d'apvril dudit an 1648, à Valentienne, at esté prins en la rivierette Descronais, à l'opposite de la ruelle Haprois, un esturgeon lequel pesoit cent trente cinq livres”
Conservarea speciilor
Cea mai mare parte din speciile de sturioni sunt protejate, figurând în apendicele III din Convenția de la Berna, comercializarea lor fiind limitată în virtutea apendicelui II din CITES.
^În română: „ la douăzeci și patru aprilie din amintitul an 1648, la Valentienne, a fost prins în râulețul Descronais, la capătul străduței Haprois, un sturion care cântărea o sută treizeci și cinci de livre”.