Astăzi, Alexandru Drăghici a devenit un subiect de mare interes și relevanță în diferite zone ale societății. Impactul său a fost resimțit în diverse sectoare, de la cultură la tehnologie, politică și economie. Pe măsură ce Alexandru Drăghici continuă să genereze dezbateri și interes, este crucial să înțelegem influența sa asupra vieții noastre de zi cu zi. În acest articol, vom explora diferitele fațete ale Alexandru Drăghici și vom discuta despre importanța acestuia în contextul actual. De la origini până la evoluție, prin implicațiile și provocările sale, Alexandru Drăghici continuă să fie un subiect de studiu și reflecție constant pentru cadre universitare, experți și publicul larg.
Alexandru Drăghici | |
Alexandru Drăghici, în uniformă de general-colonel | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 26 septembrie 1913 Tisău, România |
Decedat | (80 de ani) Budapesta, Ungaria |
Căsătorit cu | Marta Cziko |
Copii | Alexandra |
Cetățenie | România |
Religie | ateism |
Ocupație | ofițer politician |
Limbi vorbite | limba română |
Membru al CC al PCR | |
În funcție 24 februarie 1948 – 26 aprilie 1988 | |
Membru al Biroului Politic al CC al PMR | |
În funcție 28 decembrie 1955 – 23 iulie 1965 | |
Ministru de Interne | |
În funcție 28 mai 1952 - 20 septembrie 1952 19 martie 1957 – 27 iulie 1965 | |
Ministru al Securității Statului | |
În funcție 20 septembrie 1952 – 19 martie 1957 | |
Președinte al Marii Adunări Naționale | |
În funcție 28 decembrie 1949 – 26 ianuarie 1950 | |
Viceprim-ministru | |
În funcție 18 martie 1961 - 27 iulie 1965 9 decembrie 1967 – 26 aprilie 1968 | |
Partid politic | Partidul Muncitoresc Român Partidul Comunist din România |
Profesie | lăcătuș mecanic, politician comunist, general-colonel de securitate |
Modifică date / text |
Alexandru Drăghici (n. 26 septembrie 1913, Tisău, județul Buzău – d. 12 decembrie 1993, Budapesta) a fost un comunist român. A fost deputat în Marea Adunare Națională (MAN) între 1946-1948, președinte al MAN (28 decembrie 1949 - 26 ianuarie 1950), viceprim-ministru (18 martie 1961 - 27 iulie 1965 și 9 decembrie 1967 - 26 aprilie 1968).
S-a născut în localitatea Tisău în 1913, a lucrat ca muncitor feroviar. În 1930, a intrat în Partidul Comunist. A participat, din 1931, la mișcările greviste ale muncitorilor ceferiști, fiind unul dintre conducătorii tinerilor comuniști. În 1935 a fost arestat și condamnat la închisoare în același proces cu Ana Pauker. Detenția și-a executat-o la Jilava, Doftana, Caransebeș și în lagărul de la Târgu Jiu.
După evenimentele de la 23 august 1944, a fost activist al CC al PCR, devenind colaborator apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a înaintat în ierarhia politică astfel:
A fost acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (27 aprilie 1945), care îi judeca pe inculpații acuzați de crime de război, sau ca dușmani ai statului român. A făcut parte alături de Teohari Georgescu și Iosif Rangheț din comisia care l-a anchetat pe Lucrețiu Pătrășcanu (arestat la 28 aprilie 1948) și a elaborat informarea pe baza căreia s-a hotărât judecarea fostului fruntaș al mișcării comuniste (6-13 aprilie 1954).
Fost ministru al Securității Statului, Alexandru Drăghici a intenționat, fără a pune în aplicare, să folosească batalioanele de instrucție ale grănicerilor pentru operațiuni în munți, împotriva grupurilor de partizani din cadrul rezistenței armate anticomuniste.
După unele informații, în 1956 s-ar fi opus extrădării lui Imre Nagy, fost premier al guvernului de la Budapesta, care, după eșecul insurecției anticomuniste maghiare a fost deportat în România, și deținut la Snagov.
În anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofițeri, 4.108 sergenți reangajați, 1.416 angajați civil și 46.028 militari în termen, adică 57.185 persoane.[necesită citare]
Alexandru Drăghici a fost general-maior (30 decembrie 1950), general-locotenent (2 octombrie 1952), general-colonel (20 august 1955).
După alegerea sa ca secretar general al PCR, Nicolae Ceaușescu a trecut la consolidarea puterii sale. Treptat au fost înlăturați din conducerea de partid și de stat toți cei care se opuneau ascensiunii sale. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a așa-numitor "greșeli comise de partid în trecut" și a hotărât reabilitarea unor foști demnitari comuniști, în special grupul lui Lucrețiu Pătrășcanu, care a căzut victimă a epurărilor de la mijlocul anilor 1950. Cum pe vremea aceea Drăghici era ministru de interne și răspundea direct de arestarea și interogarea comuniștilor acuzați, el a fost făcut responsabil principal (Gheorghe Gheorghiu-Dej nu mai trăia) și înlăturat din toate funcțiile de partid și de stat. Ulterior, a fost degradat din gradul de general-colonel și trecut în rezervă cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968).
Măsurile represive împotriva lui s-au oprit aici, el nu a fost dat în judecată pentru fărădelegile comise. În 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, funcție pe care a păstrat-o până în anul 1972, când a ieșit la pensie.
Noua conducere a României instaurată după revoluția din decembrie 1989 a făcut pași spre începerea unei cercetări penale împotriva lui, pentru crimele comise în trecut. În 1991, pentru a scăpa de această anchetă, Drăghici a fugit împreună cu soția sa, Marta Cziko, în Ungaria, la fiica lor Alexandra (care emigrase mai demult în Ungaria). În anul următor guvernul român a făcut o cerere de extrădare, dar autoritățile ungare au refuzat să-i dea curs favorabil, deoarece crimele comise de Drăghici au fost prescrise din punctul de vedere al jurisprudenței ungare. În 1993, Alexandru Drăghici a fost din nou inculpat și condamnat în contumacie pentru o altă crimă: ordinul dat pentru asasinarea lui Ibrahim Sefit (un etnic turc născut la Ada Kaleh).
A murit la 12 decembrie 1993 la Budapesta.
Portretul lui a fost afișat pe pereții de onoare ai Camerei Deputaților, alături de alți președinți ai Parlamentelor României din ultimul secol și jumătate, ca semn al continuității.
Interviu cu fiul lui Drăghici
Predecesor: Teohari Georgescu |
Ministru de Interne 28 mai 1952 – 20 septembrie 1952 |
Succesor: Pavel Ștefan |
Predecesor: ' |
Ministru al Securității Statului 20 septembrie 1952 – 19 martie 1957 |
Succesor: ' |
Predecesor: Pavel Ștefan |
Ministru de Interne 19 martie 1957 – 27 iulie 1965 |
Succesor: Cornel Onescu |
Predecesor: ' |
Președinte al Marii Adunări Naționale 28 decembrie 1949 – 26 ianuarie 1950 |
Succesor: ' |
|