L'Express

Acest articol va aborda subiectul L'Express, care a fost subiect de interes și dezbatere în diverse domenii. Din timpuri imemoriale, L'Express a stârnit curiozitatea și intriga umanității, generând atât admirație, cât și controverse. De-a lungul istoriei, L'Express a jucat un rol semnificativ în societate, influențând modul în care oamenii se relaționează și își percep mediul. În acest sens, este esențial să analizăm și să înțelegem amănunțit multiplele fațete ale lui L'Express, cu scopul de a ne extinde cunoștințele și viziunea asupra lumii din jurul nostru. În acest fel, ne propunem să facem lumină asupra diferitelor implicații și repercusiuni pe care L'Express le-a avut și continuă să le aibă și astăzi.

L'Express
FondatorJean-Jacques Servan-Schreiber]  Modificați la Wikidata
Primul număr  Modificați la Wikidata
SediuParis  Modificați la Wikidata
CompaniePatrick Drahi]  Modificați la Wikidata
ȚarăFranța  Modificați la Wikidata
Limbălimba franceză  Modificați la Wikidata
ISSN0014-5270
Prezență online
Site webhttps://lexpress.fr/  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

L'Express (Pronunție în franceză: /lɛksˈpʁɛs/) este o revistă săptămânală de știri care apare în Franța. Ea practică o politică de centru și are un supliment de lifestyle intitulat L'Express Styles și un supliment cu profil economic intitulat Réussir.

Istoria și profilul

L'Express a fost fondat în 1953 de Jean-Jacques Servan-Schreiber, viitorul președinte al Partidului Radical, și Françoise Giroud, care editase anterior revista ELLE și a devenit ulterior primul ministru pentru drepturile femeilor din Franța în 1974 și ministru al culturii în 1976. A fost fondat în timpul Primului Război din Indochina și a fost modelat după revista americană Time și după revista germană Der Spiegel. L'Express apare săptămânal.

Revista a susținut politica lui Pierre Mendès-France cu privire la Indochina și a avut, în general, o orientare de centru-stânga. S-a opus războiului din Algeria și în special folosirii torturii. În martie 1958, ca urmare a publicării de către Jean-Paul Sartre a unei recenzii a cărții La Question a lui Henri Alleg, apariția revistei a fost oprită de către guvernul francez. Pentru a putea apărea pe piață, L'Express a trebuit să publice un număr nou fără articolul incriminat. François Mauriac a fost un colaborator regulat al rubricii Bloc-Notes, dar a părăsit L'Express când Charles De Gaulle a revenit la putere.

În 1964 mai mulți jurnaliști, printre care Jean Daniel și André Gorz, au părăsit L'Express pentru a fonda revista Le Nouvel Observateur. Servan-Schreiber a transformat L'Express într-o publicație mai puțin implicată politic, iar tirajul revistei a crescut de la 150.000 la 500.000 de exemplare în trei ani.

În 1971, ca urmare a activității politice desfășurate de Servan-Schreiber în calitate de deputat al Partidului Radical, nouă jurnaliști ai revistei L'Express, inclusiv Claude Imbert, au părăsit echipa redacțională și au fondat Le Point pentru a contracara ceea ce au perceput ca fiind „clasa actuală de intelectuali francezi din presă și din alte părți, cu dogme stângiste și un nihilism autosatisfăcut”.

În 1977 Servan-Schreiber a vândut revista lui Jimmy Goldsmith.

Jean-François Revel a devenit director în octombrie 1978. El a fost înlocuit de Yves Cuau în mai 1981. În același an revista a avut un tiraj de 507.000 de exemplare.

În 1986 L'Express a început o colaborare pentru schimb de știri cu revista de știri belgiană de limba franceză Le Vif/L'Express.

În 1987 L'Express a avut un tiraj de 555.000 de exemplare și în 1988 un tiraj de 554.000 de exemplare. În același an, revista a fost vândut concernului C. G. E.. Yann de l'Ecotais a devenit noul director și a rămas în funcție până în 1994, când a fost înlocuit de Christine Ockrent. În 1995 L'Express a fost vândut către CEP communications, o filială a agenției de știri Havas. Apoi Denis Jeambar a devenit noul director.

În 1998, după ce Vivendi a preluat controlul asupra agenției Havas, revista a revenit sub controlul său. După prăbușirea Vivendi, L'Express a fost vândută în 2002 către Socpresse (care era deținută într-o proporție de 80% de Dassault Group).

În perioada 2001-2002 L'Express a avut un tiraj de 424.000 de exemplare, iar în perioada 2003-2004 de 548.195 de exemplare.

L'Express a fost achiziționată apoi de Roularta Media Group în 2006. În același an, tirajul revistei a fost de 547.000 de exemplare.

În 2014 grupul Roularta a vândut revista L'Express companiei Altice a antreprenorului media franco-israelian Patrick Drahi.

Jurnaliști care au contribuit la L'Express

Note

  1. ^ The ISSN portal 
  2. ^ L'Express Arhivat în , la Wayback Machine. Eurotopics.
  3. ^ a b „L'Express”. Roularta. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Historical development of the media in France” (PDF). McGraw-Hill Education. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Richard Aplin; Joseph Montchamp (). Dictionary of Contemporary France. Routledge. p. 202. ISBN 978-1-135-93646-4. Accesat în . 
  6. ^ a b Christopher H. Sterling (). Encyclopedia of Journalism. SAGE Publications. p. 1009. ISBN 978-1-4522-6152-2. Accesat în . 
  7. ^ Michael Mould (). The Routledge Dictionary of Cultural References in Modern French. Taylor & Francis. p. 513. ISBN 978-1-136-82573-6. Accesat în . 
  8. ^ a b c d „Weekly Magazines: Second in a Series on French Media”. Wikileaks. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Christoph Fiedler (). „Processing for direct marketing in the context of the trade journal, magazine and newspaper sector” (PDF). Brussels: European Magazine Media Association. Accesat în . 
  10. ^ Jean-Jacques Servan-Schreiber, The Guardian, 9 November 2006
  11. ^ "Making Le Point" Arhivat în , la Wayback Machine.. Time, 27 November 1972.
  12. ^ Jean-Jacques Servan-Schreiber The Times, 8 November 2006
  13. ^ Sir Jimmy's Cross-Channel Fiefdom Arhivat în , la Wayback Machine., TIME Magazine, 18 April 1977
  14. ^ a b Raymond Kuhn (). The Media in France. Routledge. p. 68. ISBN 978-1-134-98053-6. Accesat în . 
  15. ^ „Le Vif/L'Express”. VoxEurop. Accesat în . 
  16. ^ Peter Humphreys (). Mass Media and Media Policy in Western Europe. Manchester University Press. p. 88. ISBN 978-0-7190-3197-7. Accesat în . 
  17. ^ „Top 50 Finance/Business/News magazines worldwide (by circulation)” (PDF). Magazine Organization. Arhivat din original (Report) la . Accesat în . 
  18. ^ E. Martin (). Marketing Identities Through Language: English and Global Imagery in French Advertising. Palgrave Macmillan UK. p. 6. ISBN 978-0-230-51190-3. Accesat în . 
  19. ^ „France -- Media Guide 2008” (PDF). Open Source Center. . Accesat în . 
  20. ^ „Roularta to sell seven French magazines to tycoon Patrick Drahi”. Reuters. . Accesat în . 

Legături externe

Enciclo
Wikious
Sapientia
Scientia
Boobota
Anandapedia
Sagapedia
Wikithot