În lumea de astăzi, Satu Mare este un subiect care a captat atenția a milioane de oameni din întreaga lume. De la apariția sa, Satu Mare a generat dezbateri continue și a fost subiect de studiu și cercetare de către experți din diverse domenii. Acest fenomen a avut un impact semnificativ asupra societății, transformând modul în care oamenii interacționează, consumă informații și se relaționează cu lumea din jurul lor. În acest articol, vom explora în detaliu impactul lui Satu Mare și vom analiza influența acestuia asupra diferitelor aspecte ale vieții moderne.
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Acest articol se referă la un oraș din partea de nord-vest a României. Pentru alte sensuri, vedeți Satu Mare (dezambiguizare).
Descoperirile arheologice din Țara Oașului, Ardud, Medieșu Aurit, Homoroade, Lazuri etc. evidențiază o serie de dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice și prezența unor comunități celtice după cucerirea romană.
Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), cucerit de Szabolcs și Tas, după cum menționează cronica lui Anonymus.
În evul mediu, pe teritoriul actualului oraș Satu Mare existau două așezări umane, Mintiu și Satu Mare, despărțite de cursul râului Someș. Primele informații scrise privind această regiune indică Satu Mare drept centrul comitatului regal cu același nume, funcționând în jurul unui castru fortificat: cetatea Satu Mare. Mintiul apare în documente la începutul secolului al XIII-lea ca o așezare de coloniști germani. În lipsa unei fortificații proprii, Mintiul nu a avut niciodată importanța strategică și militară a Sătmarului. Primul privilegiu cunoscut este acordat orașului Mintiu de către regele maghiar Andrei al II-lea, în anul 1230. Pentru Satu Mare s-a emis un privilegiu similar în anul 1264. În ceea ce privesc obligațiile, orașele erau datoare să trimită cinci oameni înarmați în oastea regelui, să plătească decima în valoare de 12 denari și să asigure două mese regelui și însoțitorilor săi, dacă aceștia ar poposi vreodată în Sătmar. Drepturile acordate în schimb celor două orașe erau relativ extinse, acestea fiind extrase din punct de vedere administrativ și juridic de sub autoritatea comitelui de cetate și puse direct sub autoritatea regelui sau a vistierului regal. În același timp, locuitorii aveau posibilitatea să-și aleagă judele și preotul, beneficiind și de un vad scutit de vamă pe râul Someș.
În 1162Ștefan al III-lea al Ungariei a donat veniturile orașului, realizate din taxe și impozite, Mănăstirii Szentjobb din Berekys (Comitatul Bihor). Prima cetate medievală a orașului a fost construită în timpul domniei lui Ștefan I al Ungariei și a fost distrusă, împreună cu orașele Sătmar și Mintiu, în 1242 de către tătari, în timpul primului atac mongol (Marea invazie mongolă). După retragerea mongolilor, cetatea și cele două orașe învecinate, au fost reconstruite din ordinul regelui Bela al IV-lea.
În 1247 Sătmarul devine reședința regelui Ștefan al V-lea al Ungariei, după ce tânărul prinț obține de la tatăl său, Béla al IV-lea, dreptul de a domni ca rege în estul regatului. Devenind unul dintre cele două reședințe regale, Sătmarul primește privilegii egale cu vechea capitală, Székesfehérvár, stăpânit de regele cel bătrân, Béla al IV-lea până în 1270. După moartea tatălui său, tânărul rege și-a mutat reședința la Székesfehérvár, Sătmarul continuând să-și mențină anumite privilegii regale (confirmate mai târziu și de urmașii lui Ștefan: în 1291 de regele Andrei al III-lea al Ungariei, iar în 1310 și de Carol Robert de Anjou).
În 1411Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad. În 1460 orașul a devenit din nou proprietate regală. După moartea lui Matia Corvin, intră în posesia fiului său, Ioan Corvin, după care, pentru o scurtă perioadă, era stăpânit de familia Zápolya. În timpul ocupației otomane, orașul, precum și întregul teritoriu numit Partium ("părțile") erau conduse de Principatul Transilvaniei, deși. oficial, nu aparțineau acestuia. Periodic, a reintrat în stăpânirea regilor Habsburgi ai Ungariei. Până în anii 40 ai secolului XVI. erau proprietatea principelui Ioan Sigismund Zápolya, după care intră sub stăpânirea Habsburgilor, care, în 1543, le dăruiesc fraților Báthory: Andrei, Cristofor și Ștefan.
După 1543, când cetatea intră în posesia familiei Báthory, se fac modificări ale albiei Someșului, pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificația rămâne așezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someș. La 1562 cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara. Apoi, cetatea a fost asediată de trupele habsburgice, iar armatele transilvănene, părăsind-o, o incendiază. Din însărcinarea generalului austriac Lazarus von Schwendi începe reconstruirea cetății, conform planurilor arhitectului italian Ottavio Baldigara, după sistemul fortificațiilor italiene în formă de pentagon cu cinci bastioane.
În timpul Răscoalei lui Rákóczi, Mintiul, locuit de germani, a luptat de partea lobonților, iar Sătmarul de partea curuților. În timpul conflictelor violente, la 28 septembrie1703, Sătmarul a fost ars și dărâmat de lobonți, în aceeași zi, curuții distrug orașul Mintiu. Cele două tabere (cea pro-Habsburgică a lobonților și cea anti-Habsburgică a curuților) au pus capăt războiului tot la Sătmar, la 30 aprilie1711, când, în Palatul Vécsey, au încheiat Pacea de la Sătmar, după ce, în prealabil, armata curuților a capitulat la Moftinu Mare.
În anul următor, la 29 decembrie1712, Sătmarul (Szatmár) și Mintiul (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Szatmár-Németi (Sătmar-Mintiu). Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se, totodată, și statutul de oraș liber regal.
Datorită privilegiilor economice și comerciale primite cu începere din secolul al XIII-lea, Sătmarul a devenit un însemnat centru al breslelor meșteșugărești. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui intens proces de urbanizare a orașului, din această perioadă datând câteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc. În anul 1823 se înființează Comisia de Sistematizare a orașului, care controlează și dirijează întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a orașului începute în 1805.
În anul școlar 1859/1860 la Liceul din Satu Mare (înființat în 1642) se introduce prima catedră de limba română, cu primul profesor, parohul-protopop Petru Bran. Catedra a funcționat până în anul 1907.
În secolul al XIX-lea (și mai ales în cea de a doua jumătate a secolului) debutează o perioadă de intensă urbanizare și de dezvoltare comercială, economică, culturală și socială. În această perioadă s-au construit primul hotel (Hotel Korona), Palatul Episcopal romano-catolic, cazarma, iar la sfârșitul secolului XIX s-au construit și prima bancă, Palatul Justiției, clădirea teatrului (1892), gara, dar și primele clădiri de piatră al unor licee confesionale. Apar și primele întreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de căramidă, Fabrica Neuschloss de prelucrare a lemnului, fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica de Produse de Tâmplărie și Comerț cu Lemne – Societate pe acțiuni Satu Mare (Fabrica Unio de azi), etc. Fiind la intersecția drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar. În 1871 se construiește linia ferată Satu Mare - Carei, în 1872 - linia Satu Mare - Sighetu Marmației, în 1894 - linia Satu Mare - Baia Mare, iar după 1900 liniile ferate care legau orașul Satu Mare de diverse localități ale județului: Ardud (1900), Bixad (1906). Actuala Gară Satu Mare este un monument neorenascentist din anul 1899.
Prosperitatea orașului continuă până la începutul Primului Război Mondial. În Belle Époque s-au construit o serie de clădiri monumentale, emblematice pentru oraș, precum Hotelul Pannonia (în prezent, Dacia) și Turnul Pompierilor. Clădirea Hotelului Dacia (numit pe atunci: Hotel Pannónia) proiectat de arhitecții Zoltán Bálint și Lajos Jámbor în stil secession, clădire care la vremea respectivă conținea și clădirea Filarmonicii Dinu Lipatti, și care, în 1903, a primit premiul II la Expoziția Mondială din Viena. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, dezvoltarea dinamică a orașului a încetat.
La finele Primului Război Mondial, orașul Satu Mare se afla într-o situație incertă, întrucât, spre deosebire de celelalte centre urbane din Transilvania, administrația românească încă nu se instaurase pe deplin în oraș, deși un Comitet Național Român Comitantes a funcționat pentru o scurtă perioadă, în noiembrie-decembrie 1918. În perioada tulbure de după Primul Război Mondial, și în orașul Satu Mare s-au constituit, în martie 1919, la fel ca în toată Ungaria, soviete ale muncitorilor. Abia la data de 19 aprilie 1919 în oraș au intrat trupele române. În fruntea urbei a fost ales în funcția de primar Augustin Ferențiu, în timp ce Traian Puticiu a fost numit secretar al primarului.
După această perioadă, marile întreprinderi din oraș, Fabrica de vagoane Unio, Fabrica Princz, Întreprinderea textilă Ardeleana, Rafinăria de petrol Freund, Fabrica de cărămizi, Fabrica de mobilă prosperă, iar municipalitatea realizează importante investiții în căi de comunicație, școli, spitale, construcții publice, uzine comunale. Pe 15 iulie1919 liceul a fost preluat de autoritățile române și transformat în Liceul Mihai Eminescu, prima instituție de învățământ secundar cu predare în limba română din oraș. În paralel, sistemul bancar și comerțul se dezvoltă, astfel că, în 1929, se înființează Camera de Comerț și Industrie și Bursa de mărfuri, care au ca membri 25 de societăți comerciale anonime și 75 de firme industriale și de producție; în 1930 existau în oraș 33 de sucursale ale unor bănci. În perioada interbelică municipiul Satu Mare a fost reședința județului Satu Mare (interbelic).
Ascensiunea fascismului în Europa și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au produs dramatice modificări ale climatului social, politic și economic al orașului. În urma celui de-al II-lea Arbitraj de la Viena (30 august 1940), județul Satu Mare, precum și toate județele nord-vestice și estice ale Transilvaniei au fost anexate Regatului Ungariei. De fapt, în vara aceluiași an, România a suferit și alte grele cesiuni teritoriale: Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, în favoarea URSS (ca urmare a acceptării silite a Ultimatumului stalinist din 28 iunie), iar, prin Tratatul de la Craiova (7 septembrie), Bulgaria a obținut Cadrilaterul. Dintre teritoriile pierdute, în urma războiului, au fost recuperate doar regiunile transilvănene. Orașul Satu Mare a fost eliberat de Armata Română în toamna anului 1944( Bătălia de la Carei).
În ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial schimbările politice din Ungaria au condus la cea mai mare tragedie din istoria evreilor sătmăreni. Prim-ministrul Miklós Kállay, deși a acceptat toate propunerile naziștilor germani și a asistat la promulgarea unor legi discriminatorii și nedrepte împotriva evreilor, totuși, a respins categoric ideea deportărilor în lagărele de exterminare. Între 1942 și 1943 a reușit să evite de 8 ori demararea deportărilor spre Germania, concesii obținute la diferitele negocieri cu naziștii. Ca urmare a tensiunilor crescânde între guvernul maghiar și conducerea nazistă, pe fondul neîncrederii Germaniei în loialitatea guvernului condus de Kállay, Ungaria a fost ocupată militar de către Germania nazistă prin Operațiunea Margareta.
Noul guvern fascist, condus de Döme Sztójay a sprijinit necondiționat planul lui Adolf Hitler în privința exterminării evreilor europeni și a asistat aplicarea sa în practică prin concentrarea evreilor în ghetouri și predarea lor autorităților germane. Politica guvernului Sztojay a dus la deportarea a 19.000 de evrei din zona municipiului, transferați între 19 mai și 1 iunie1944 prin 6 transporturi în diferite lagăre din Germania și Polonia. Cei mai mulți evrei sătmăreni au ajuns în Auschwitz-Birkenau, alții în Bergen-Belsen și alte lagăre de exterminare. Dintre cei 18.863 evrei deportați au supraviețuit doar câteva mii de persoane. După război, majoritatea lor au emigrat în SUA și Israel în timpul regimului comunist.
În septembrie 1944 orașul a fost grav afectat de bombardamente care au ruinat, pe lângă uzinele și podurile orașului, și o parte semnificativă a clădirilor publice importante. O parte a clădirilor ruinate, îndeosebi cele de pe actualul Bulevard Brătianu nu au mai fost refăcute după încheierea războiului, preferându-se înlocuirea lor cu clădiri moderne.
Fabricile Unio, Princz și alte întreprinderi importante din oraș au fost naționalizate în anul 1948, dezvoltarea orașului urmând cadrul planurilor cincinale. Începând cu anii 1960, ca urmare a industrializării forțate, numărul locuitorilor Sătmarului crește semnificativ, determinând și extinderea teritoriului orașului. În această perioadă începe construirea primelor cartiere și apariția primelor blocuri cu patru iar mai târziu cu zece etaje, cea mai spectaculoasă dezvoltare cunoscând-o partea orașului situată pe malul drept al Someșului. Primul cartier construit a fost Cartierul 14, cunoscut sub denumirea Micro 14, cu un număr suficient de apartamente pentru găzduirea a 20.000 de oameni. A urmat Cartierul 15, cu apartamente pentru 15.000 de oameni. Pentru legarea acestor zone de nucleul vechi al orașului s-a realizat cel de-al doilea pod peste Someș, podul Golescu.
În inundațiile din primăvara anului 1970 au decedat 56 de sătmăreni și s-a distrus o parte însemnată a orașului, viiturile provocând prăbușirea a peste 2.000 de case. Pentru familiile sinistrate au fost ridicate două cartiere: Soarelui și Carpați I. Tot în urma inundațiilor au fost ridicate și locuințele din zona Pieței 14 Mai și din cartierul Solidaritatea.
Începând cu anii 1980 au fost construite alte trei cartiere: Micro 16, Micro 17 și Carpați II.
Geografie
Municipiul Satu Mare se află în județul Satu Mare, în nord-vestul României, pe râul Someș, la 13 km de granița cu Ungaria și 27 km de granița cu Ucraina. Coordonatele exacte sunt:
paralela 47o47'30"
meridianul 22o52'30"
altitudinea 126 metri.
Demografie
Componența etnică a municipiului Satu Mare
Români (52,44%)
Maghiari (30,76%)
Alte etnii (1,56%)
Necunoscută (15,24%)
Componența confesională a municipiului Satu Mare
Ortodocși (41,9%)
Romano-catolici (15,98%)
Reformați (15,94%)
Greco-catolici (5,51%)
Penticostali (1,34%)
Alte religii (2,91%)
Necunoscută (16,43%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Satu Mare se ridică la 91.520 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 102.411 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (52,44%), cu o minoritate de maghiari (30,76%), iar pentru 15,24% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, cei mai mulți locuitori sunt ortodocși (41,9%), cu minorități de romano-catolici (15,98%), reformați (15,94%), greco-catolici (5,51%) și penticostali (1,34%), iar pentru 16,43% nu se cunoaște apartenența confesională.
Evoluție istorică
Populația istorică (cifre absolute) începând din 1880
An
Total
Români
Maghiari
Germani
Evrei
Romi
Alte etnii
1880
19.708
955
17.028
737
988
1890
20.736
717
19.587
267
165
1900
26.881
914
25.080
586
301
1910
34.892
986
33.094
629
183
1920
37.376
4.543
24.671
156
7.855
151
1930
51.495
16.251
21.916
939
10.693
642
1.054
1941
52.011
2.079
48.293
215
1019
253
152
1956
52.096
18.120
31.204
129
2.390
10
243
1966
68.246
31.696
34.490
540
466
804
250
1977
101.860
51.205
48.842
993
256
321
243
1992
130.584
71.502
53.917
3.681
61
1.031
392
2002
115.142
66.638
45.298
1.607
30
1.115
454
2011
102.411
55.509
35.441
1.044
28
1.272
9.117
2021
91.520
-
-
-
-
-
-
Evoluția structurii etnice începând din 1880
An
Total
Români
Maghiari
Germani
Evrei
Țigani
Alte etnii
1869
18.353
5,4%
88%
5,4%
1,1%
1880
19.708
5%
88,9%
3,8%
2,3%
1890
20.736
3,5%
94,5%
1,3%
0,8%
1900
26.881
3,4%
93,3%
2,2%
1,1%
1910
34.892
2,8%
94,8%
1,8%
0,5%
1920
37.376
12,2%
66%
0,4%
21%
0,4%
1930
51.495
31,6%
42,6%
1,8%
20,8%
1,2%
2,1%
1941
52.011
4%
92,9%
0,4%
2%
0,5%
0,2%
1956
52.096
34,8%
59,9%
0,2%
4,6%
-
0,5%
1966
68.246
46,4%
50,5%
0,8%
0,7%
1,2%
0,3%
1977
101.860
50,3%
48%
1%
0,3%
0,3%
0,2%
1992
130.584
54,8%
41,3%
2,8%
0,05%
0,8%
0,3%
2002
113.697
57,5%
39,8%
1,4%
0,03%
0,9%
0,4%
2011
102.411
54,2%
34,6%
1%
1,2%
9%
Satu Mare - evoluția demografică
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia
Imigrația
În anul 2010, un număr 650 de cetățeni străini aveau rezidență la Satu Mare.
Monumente
În Satu Mare există mai multe obiective turistice care pot fi vizitate, printre care:
Turnul Pompierilor - a fost construit în anul 1904 din inițiativa episcopului Gyula Meszlényi, fiind proiectat de Ferencz Dittler și construit de Lajos Vajnay. Astăzi, turnul este un obiectiv turistic de mare atracție, fiind vizitat zilnic de ca. 50 de vizitatori.
Teatrul - este cea de-a doua clădire de teatru în oraș (prima fiind demolată în 1889). Temeliile ei au fost depuse pe 18 mai1892, inaugurarea având loc, în cadrul unei ceremonii festive, pe 14 ianuarie1892. Proiectul a fost realizat de Voyta Adolf, arhitect din Pápa, lucrările au fost efectuate sub supravegherea arhitectului Szikszay Lajos din Debrețin, iar decorațiile interioare au fost create de Spanraft și Hirsch.
Noul pod hobanat care se afla in constructie monentan.Acesta este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului din ultimii 30 de ani. Viitorul pod va fi o construcție unică în nord-vestul României.
Palatul Administrativ din Satu Mare este o clădire din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, România care adăpostește instituții administrative locale precum Primăria Satu Mare și Consiliul Județean. Palatul a fost proiectat de către Nicolae Porumbescu cu ajutorul lui Ludovic Gyüre iar construcția aparține arhitecturii brutaliste.
Catedrala Greco-Catolică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” - este cea de-a doua biserică greco-catolică română a orașului. Vechea biserică, folosită inițial și de greco-catolicii ruteni, a fost construită în 1803 în stil baroc, fiind demolată în 1932 pentru a face loc unui lăcaș mai cuprinzător. Noua biserică a fost construită pe locul bisericii demolate între 1932 și 1937, după planurile arhitecților Victor Smigelschi și G. P. Liteanu. Stilul construcției este inspirat de arhitectura românească tradițională.
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” („catedrala”) - construită între 1932 și 1937, după planurile arhitectului bucureștean G. P. Liteanu, biserica este cea mai veche și cea mai monumentală biserică ortodoxă română din oraș, fiind, totodată, catedrala protopopiatului ortodox. Clădirea îmbină armonios stilul bizantin cu elemente tradiționale, respectând stilul bisericilor românești cu brâul exterior specific.
În ceea ce privește viața culturală, județul Satu Mare are o tradiție bogată și o rețea de instituții de cultură constând în teatre, o filarmonică, 60 de biblioteci publice (la nivel de județ) cu un fond de carte de peste 1.000.000 exemplare, 2 cinematografe, patru case de cultură multi-funcționale, 17 muzee (inclusiv unul dedicat păstrării tradițiilor populației de origine germană), două galerii de artă și un centru de promovare a creației.
Sistemul educațional al orașului este bine dezvoltat în județ, existând 274 de școli și licee.
Mass media sunt, de asemenea, bine reprezentate de trei cotidiene, două reviste de literatură, trei posturi de radio și două de televiziune..
Atelierul Memorial Erdõs. Erdõs Imre Pál (1916-1987) laureat al Premiului de Stat (1962), maestru emerit al artei (titlu ce i se acorda in 1963), este una dintre personalitatile de seamă ale orasului.
Oktoberfest - festivalul de bere al șvabilor sătmăreni, organizat de Asociația Economică Germano-Română cu sprijinul Primăriei Satu Mare. În programul festivalului sunt incluse anual diferite evenimente culturale.
1241 - Cetatea Sătmarului, precum și orașele Sătmar și Mintiu sunt distruse de tătari (marea invazie mongolă). Reconstruirea lor are loc în a doua jumătate a secolului XIII.
1557 - Se înființează Liceul Reformat, cea mai veche instituție de învățământ secundar din oraș.
1558 - Regina Isabella Jagiello Zapolya, mama și tutorele regent al lui Ioan Sigismund Zápolya, i-a scutit pe toți locuitorii Sătmarului și Mintiului de plata tuturor taxelor și impozitelor. Îl pune pe Menyhért Balassa căpitan al cetății, care a trădat-o și l-a ajutat pe regele ungar din casa Habsgurg, Ferdinand I să ocupe cetatea.
1562 - Cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara.
1565 - Lazarus von Schwendi și Andrei Báthory în fruntea armatei regale sosesc la Sătmar să ocupe din nou cetatea. Realizând forța militară a dușmanilor, principele Ștefan Báthory arde și dărâmă cetatea și o părăsește.
1657 - Sătmarul a fost deja proprietatea familiei Rákóczi și este asediat de polonezi.
1668 - Leopold I al Sfântului Imperiu Roman, în calitate de rege ungar, le poruncește nobililor maghiari sătmăreni să plătească taxe și impozite. În același an, Comitatul înaintează o plângere grofului Ferenc Nádasdy de Nádasd și Fogras, judele regal al Ungariei (iudex curiae regiae) în care îl roagă să îi schimbe pe ofițerii germani ai cetății cu ofițeri maghiari, pentru că aceștea comit abuzuri dure când încasează taxele regale.
1669 - Nobilimea disperată îi atacă și îi ucide pe soldații nemți (austrieci) din cetate cu sprijinul Annei Lónyay de Nagylónya (stăpâna cetății Lónyai din Medieșu Aurit), profitând de momentul în care acestea au ieșit din cetate ca să îi jefuiască pe unii nobili.
1680 - Principele Mihai Apafi I încearcă, fără succes, să ocupe cetatea cu armata sa transilvăneană, completată cu 24.000 de soldați turci și cu armata din Țara Românească.
1711 - Cetatea este dărâmată la îndemnul baronului Sándor Károlyi de Nagykároly.
30 aprilie1711 - Sătmar (Szatmár) și Mintiu (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Sătmar-Mintiu (Szatmár-Németi). Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se, totodată, și statutul de oraș liber regal.
1788 - 1814 - Se construiește în stil baroc Biserica cu lanțuri, a treia biserică calvină a orașului Sătmar.
8 iunie1790 - Are loc primul spectacol de teatru documentat, susținut de trupa ambulantă a lui János Móricz.
1799 - 1803 - Se construiește în stil baroc vechea biserică greco-catolică a orașului pe locul actualei catedrale „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, în folosința comună a comunității române și a celei de naționalitate ruteană
1823 - Se înființează Comisia de sistematizare a orașului, care controlează și dirijează întreaga activitate edilitară.
1824 - Episcopul român Samuil Vulcan de la Oradea Mare obține desprinderea unui număr de 72 parohii românești din administrația civilă a Sătmarului de la dieceza religioasă ruteană din Muncaci.
1842 - Episcopul romano-catolic János Hám fondează ordinul de călugărițe Surorile de Caritate Sătmărene (Congregatio Surorum Caritas de Szatmár) cu ajutorul unor călugărițe de caritate aduse de la Viena.
6 februarie1848 - Are loc inaugurarea primului teatru din oraș. Teatrul Orășenesc își începe activitatea sub conducerea directorilor István Tóth și Lajos Döme.
1853 - Episcopul român Samuil Vulcan de la Oradea Mare obține desprinderea unui număr de 94 parohii românești din administrația civilă a Sătmarului de la dieceza religioasă ruteană din Muncaci. Acestea sunt trecute la dieceza greco-catolică română nou înființată la Gherla.
18 ianuarie1892 - Inaugurarea teatrului (cea de-a doua clădire de teatru în oraș). Noul Teatru Orășenesc își începe activitatea sub conducerea directorului Gyula Kömley.
1925 - 1940 - Începând cu directoratul lui Mihály Szendrey teatrul preia numele renumitului actor bucureștean Constantin Nottara, trupa acestuia continuând activitatea în limba maghiară.
19 mai - 1 iunie1944 - Are loc deportarea a 18.863 evrei din Satu Mare și predarea lor autorităților naziști germani. Evreii sătmăreni au ajuns în diferite lagăre de exterminare din Germania și Polonia, unde marea majoritate au murit.
1945 - În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Satu Mare devine din nou oraș al României. După Conferința de la Yalta. În România - ca și în alte țări ale Europei Centrale, abandonate sferei de influență sovietice de către Puterile Aliate - a fost instaurat regimul comunist.
1948 - Sunt desființate toate instituțiile reformate și catolice. În urma legii despre naționalizarea școlilor și liceelor (3 august1948) sunt închise la Satu Mare patru școli romano-catolice și patru școli reformate, iar clădirile acestora sunt confiscate. În clădirea Liceului Reformat se înființează singura instituție liceală cu limbă de predare maghiară, Liceul Kölcsey Ferenc (în celelalte clădiri sunt înființate școli românești, respectiv - în cazul Liceului de Artă - instituții mixte).
1948 - Sunt desființate ambele instituții teatrale (cea română și cea maghiară) care funcționau în clădirea teatrului.
1968 - Satu Mare devine reședința Județului Satu Mare în urma reorganizării administrativ-teritoriale a României, regiunile fiind transformate în județe.
1968 - În incinta teatrului este înființată secția română sub conducerea artistică al lui Mihai Raicu. Instituția cu două secții primește numele de Teatrul de Nord, primul director al teatrului fiind Alajos Ács.
mai1970 - Au loc inundații grave care distrug o mare parte din oraș. În timpul inundațiilor (începute la 14 mai) au pierit 56 de sătmăreni.
1977 - Potrivit recensământului oficial comunitatea maghiară ajunge sub pragul de 50% din populația orașului.
Béla Lükő (4 iunie1883, Satu Mare - 2 mai1936, Satu Mare) - chirurg de renume mondială, fondatorul Spitalului Orășenesc ("spitalul vechi"), primul spital al orașului Satu Mare
Kiss Bertalan Cristian (n. 01 noiembrie 1974, Satu Mare) - sportiv de elită, multiplu campion național la Carting (1983, 1984, 1986, 1989, 1992, 1992 open), Campionat Promo Rally (1994), Dans Sportiv pe clase (Standard 2016, Latino 2016), fiind singurul sportiv care a obținut titlul de Campion Național în 3 discipline de sport separate.
Aurel, Pop (n.22 noiembrie 1949), poet, editor, critic și istoric literar
Petru Bran (1821-1877), născut în comuna Tohat (fostă în Sălaj, actualmente în Maramureș).Cu studii teologice la Blaj, a fost instalat paroh-protopop de Satu Mare în data de 7 august 1857. De aici înainte a introdus în biserică predica și liturghia în limba română. A militat pentru înființarea unei catedre de limba română la Liceul din Satu Mare și a reușit începând cu anul 1959 să devină primul profesor de limba română la această instituție de învățământ.
Aici a trăit și a creat graficianul Paul Erdõs (1916-1987), Laureat al Premiului de stat (1962) și Maestru emerit al artei (1963) unul dintre reprezentanții de seamă ai graficii românești.