Himnusz

Textul oficial

Traducere

Őseinket felhozád
Kárpát szent bércére,
Általad nyert szép hazát
Bendegúznak vére.
S merre zúgnak habjai
Tiszának, Dunának,
Árpád hős magzatjai
Felvirágozának.

Strămoșii noștri i-ai adus
Pe culmea sfântă a Carpaților,
Prin tine a primit patrie frumoasă
Ramura de sânge a lui Bendegúz.
Și pe unde răsună valurile
Tisei și-a Dunării,
Semințiile viteazului Árpád
Au înflorit.

Értünk Kunság mezein
Ért kalászt lengettél,
Tokaj szőlővesszein
Nektárt csepegtettél.
Zászlónk gyakran plántálád
Vad török sáncára,
S nyögte Mátyás bús hadát
Bécsnek büszke vára.

Pentru noi pe câmpurile din Kun
Spice coapte ai unduit,
Pe podgoriile din Tokaj
Nectar ai picurat.
Steagul nostru des l-ai înfipt
În a sălbaticilor turci șanțuri,
Și a gemut de-a lui Matei(Corvin) deprimantă oaste
Măreața cetate vieneză.

Hajh, de bűneink miatt
Gyúlt harag kebledben,
S elsújtád villámidat
Dörgő fellegedben,
Most rabló mongol nyilát
Zúgattad felettünk,
Majd töröktől rabigát
Vállainkra vettünk.

Ah, dar din cauza păcatelor noastre
S-a aprins mânia în pieptul tău,
Și ai eliberat trăsnetele tale
În norii tăi tunători,
Întâi săgețile jefuitorilor mongoli
Le-ai șuierat deasupra noastră,
Apoi a turcilor jug
Am luat pe umerii noștri.

Hányszor zengett ajkain
Ozman vad népének
Vert hadunk csonthalmain
Győzedelmi ének!
Hányszor támadt tenfiad
Szép hazám, kebledre,
S lettél magzatod miatt
Magzatod hamvvedre!

Cât de des a răsunat din gura
Sălbaticului popor otoman
Pe mormanele de oase a oștii noastre înfrânte
Cântec de triumf!
De câte ori a atacat propriul tău fiu,
Frumoasa mea patrie, pieptul tău,
Și din cauza vlăstarului tău ai ajuns să fii
Urna propriului tău vlăstar!

Bújt az üldözött, s felé
Kard nyúlt barlangjában,
Szerte nézett s nem lelé
Honját e hazában,
Bércre hág és völgybe száll,
Bú s kétség mellette,
Vérözön lábainál,
S lángtenger fölette.

Se ascundea cel hăituit, și spre el
Spadă se-ntindea în propriu-i bârlog,
Se uita-n jur și nu găsea
Propria-i patrie în această țară,
Se sui pe pisc și coborî în vale,
Amărăciunea și îndoiala având ca tovarăși,
Râu de sânge-i la picioare lui,
Și deasupra-i mare de foc.

Vár állott, most kőhalom,
Kedv s öröm röpkedtek,
Halálhörgés, siralom
Zajlik már helyettek.
S ah, szabadság nem virul
A holtnak véréből,
Kínzó rabság könnye hull
Árvák hő szeméből!

Cetate a fost, acum e ruină,
Voie bună și veselie zburdau prin aer,
Horcăit de muribund, plânset
Sună acum în locul lor.
Și ah, libertatea nu mai înflorește
Din sângele celor morți,
Și lacrimi ale chinuitoare-i robii curg
Din zeloșii ochi a orfanilor!

Szánd meg Isten a magyart
Kit vészek hányának,
Nyújts feléje védő kart
Tengerén kínjának.
Bal sors akit régen tép,
Hozz rá víg esztendőt,
Megbűnhődte már e nép
A múltat s jövendőt!

Îndură-te de maghiar, Doamne,
Căci de nenorociri a fost el zvârcolit,
Întinde asupra-i braț protector
În oceanul său de chinuri.
De soarta rea el este mistuit demult,
Adu asupra-i un an vesel,
A ispășit deja acest popor
Trecut și viitor!

Doamne, binecuvântează
Pe maghiar, dă-i voie bună,
Și belșug, și-i stă de pază
Ca pe dușman să-l răpună.
Celui mai lovit de soartă
Adu-i zile mai frumoase,
Prea și-a ispășit deșartă
Viață-n chinuri dureroase!

Tu, purtatu-ne-ai străbunii
Peste sfinte culmi Carpate,
Patrie ne-ai dat cununii
De izbânzi însângerate
Și pe unde curg la vale
Tisă, Dunăre-argintie,
Înflori-n câmpii domoale
A lui Arpád seminție.

Am atins șesuri cumane
Unduind de spice coapte
Și nectaruri diafane
Ai prelins prin vii în noapte.
Ne-ai înfipt ades drapelul
Peste otomane gloate,
Matei-Crai duse rezbelul
La Viena, sub cetate.

Pentru-a noastre vechi păcate
Ai strâns, Doamne, supărare
Și cu fulgerele-ți toate
Ne-ai lovit fără-ndurare;
Ai trimes mongole hoarde,
Cu săgeți să ne lovească,
Apoi jug osman, și soarte
De robie grea, turcească.

O, ce-adesea răsunară
Imne de triumf osmane
Peste soarta noastră-amară,
Peste-a oaselor gorgane!
Și ce des fiul și-aflase,
Țara mea, un scut în Tine,
Ori din pricină odraslei
I-ai fost urnă-n vremi haine!

Hăituit, fugea sărmanul,
Urmărit de spadă-fiară,
Nu-și află, precum orfanul,
Casă-n propria lui țară.
Suie-n munți, coboară-n vale,
Cu amar adînc și teamă,
Ploi de sînge, foc și jale
Îl lovesc și-l fac să geamă.

Azi ruini; cândva cetate,
Râs cândva și veselie,“
Plâns și jale se abate
Azi, în loc de bucurie.
Și, vai, moartea când cosește
Libertatea nu dă-n floare,
Curg din ochi de rob mutește
Lacrimi de orfan, amare!

Doamne, de maghiar te-ndură,
Apără-l de cele rele,
Ocrotește-l cu căldură
Prin oceane de durere.
Celui mult lovit de soarte
Adu-i ani de bucurie,
Prea și-a ispășit prin moarte
Câte-au fost și-or să mai fie !