Feminism este un subiect care a captat atenția oamenilor din întreaga lume. Cu relevanța sa în societatea actuală, Feminism a devenit un punct de interes pentru academicieni, experți și chiar publicul larg. Impactul lui Feminism este incontestabil, iar influența sa se extinde la diferite aspecte ale vieții de zi cu zi, de la politică la divertisment. În acest articol, vom aprofunda în semnificația și importanța lui Feminism, explorând numeroasele sale dimensiuni și rolul pe care îl joacă în societatea modernă.
Feminismul este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată cu simpla revendicare a unor drepturi.
Primele structurări ale mișcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluției franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural și ale egalității în drepturi și libertăți. Scriitoarea revoluționară Olympe de Gouges, inspirată de Declarația drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmând egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourieriști, socialiști sau mișcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluția militantistă a mișcării este una anevoioasă și complicată.
Organizarea concretă și afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mișcarea numită „a sufragetelor”, structură militantă activă în Statele Unite și în Anglia care-și propune denunțarea formelor de sclavie socială și obținerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota (acordat pentru prima dată în lume în Noua Zeelandă în anul 1893) este statuat în 1918 în Anglia, și în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ș.a.m.d.
Istoria mișcării feministe occidentale moderne este împărțită în mai multe „ valuri”.
Primul a cuprins mișcările pentru votul femeilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, promovând dreptul de vot al femeilor. Cel de-al doilea val, mișcarea de eliberare a femeilor, a început în anii 1960 și a militat pentru egalitatea juridică și socială a femeilor. În 1992 sau în jurul acestui an, a fost identificat un al treilea val, caracterizat de un accent pe individualitate și diversitate.În plus, unii au susținut existența unui al patrulea val,care a început în jurul anului 2012 și care a folosit rețelele de socializare pentru a combate hărțuirea sexuală, violența împotriva femeilor și cultura violului; este cunoscută mai ales pentru mișcarea Me Too.
Diverse mișcări și denominații feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic și civic-instituțional, latura teoretică a doctrinei. Teoria feminista este extensia feminismului in domeniul teoriei si filozofiei. Este constituita din lucrari dintr-o varietate de discipline, printre care antropologie, sociologie, economie, studii de gen, critica literara, istoria artei, psihoanaliza si filozofie . Scopul teoriei feministe este intelegerea inegalitatii de gen si se concentreaza pe politica de gen, relatii de putere si sexualitate. Pe langa productia unei critici a acestor relatii sociale si politice, o mare parte din teoria feminista se concentreaza si asupra promovarii drepturilor si intereselor femeii. Teme explorate in teoria feminista includ discriminare, stereotipizare, objectificare (in mod special obiectificare sociala), opresiune si patriarhie.
La nivel militantist, organizații precum Femen s-au aflat, de curând, în atenția mass-media prin acțiunile lor reprezentând pop feminismul.
În România, studiile Mihaelei Miroiu și ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta publicului ideile și problematica feminismului, însă curentul s-a dezvoltat semnificativ începând cu precădere din jurul anului 1995. Lucrarea Lexicon feminist a Mihaelei Miroiu și a Otiliei Dragomir, dar și alte lucrări scrise de teoreticienele feminismului românesc explică concepte fundamentale pentru curentul feminist, cum ar fi cele de: putere de gen, etici feministe, etica grijii, etici ginocentrice, etici materne, empatie, putere simbolică, rol de gen, sociologie feministă, sociologia genului, socializare de gen, stereotip de gen, stratificare de gen, studii de gen, șovinism masculin și altele.
Anumiți observatori occidentali consideră că populațiile creștin-ortodoxe, chiar și când e vorba de cele imigrate într-o societate occidentală, privesc feminismul ca fiind irelevant pentru etosul ortodox; acești observatori constată că nu există o mișcare populară, de masă, care să militeze pentru hirotonisirea femeilor pentru preoție sau episcopat, și chiar timidele cereri pentru dreptul femeilor de a deveni diaconi - fapt care n-ar face decât să reînvie o bine-documentată tradiție a bisericii bizantine timpurii- evită tonul strident și direct manifestat de mișcările pentru hirotonire în bisericile creștine occidentale.
Golda Meir a fost prima femeie din Israel care a deținut funcții politice importante (premier, ministru de externe):
"Mulți mă acuză că aș conduce afacerile statului cu inima și nu cu capul. Și ce-i cu asta? Cei care nu stiu să plângă din toata inima, nu știu nici să se bucure. Aș zice, așadar, că femeile raționează, comunică și acționează ca femeile iar bărbații - ca bărbații. Și este foarte bine asa, deoarece găsesc ca o femeie bărbată poate fi tot atât de dezagreabilă ca și un bărbat efeminizat"
O altă reprezentantă cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.
Feminismul în România
|