Acest articol va aborda subiectul Limbi romanice orientale, care a generat un mare interes și dezbatere în societatea actuală. Limbi romanice orientale este un subiect care a afectat oameni de toate vârstele, genurile și clasele sociale, generând opinii contradictorii și trezind un mare interes datorită relevanței sale astăzi. Pe parcursul acestui articol vor fi analizate diferite aspecte legate de Limbi romanice orientale, de la origini și până la impactul său asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Vor fi prezentate diverse perspective și puncte de vedere cu scopul de a înțelege profund importanța Limbi romanice orientale în societatea actuală.
Harta peninsulei Balcanice cu regiunile locuite la începutul secolului al XXI-lea de vorbitorii limbilor romanice de est (româna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna).Evoluția istorică a limbilor romanice de est după majoritatea autorilor.
Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparțin limba română, limba aromână, limba meglenoromână și limba istroromână. Majoritatea lingviștilor români consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, cel vorbit în spațiul carpato-danubiano-pontic fiind denumit dialectul dacoromân.
Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingviști protoromână, aproximativ în secolele X-XIII.
Trăsături comune
Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluția fonetică, în structura gramaticală și în lexicul fundamental.
Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea și română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.
Fonetică
Evoluții ale vocalelor
Vocalele latinești au evoluat în general asemănător în limbile romanice de est. Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromână.
formele am (persoana I singular) și are (persoana a III-a singular) ale verbului a avea.
Sintaxă
Și structurile sintactice ale limbilor romanice de est au trăsături comune, unele tuturor, altele nu tuturor:
restrângerea folosirii infinitivului și înlocuirea sa cu conjunctivul în propozițiile subordonate având același subiect ca propoziția regentă (Vreau să plec, Am venit ca să rămân), cu excepția istroromânei: Vreț âl ântrebå? „Vreți să-l întrebați?”, Męre lucrå „Merge să lucreze”;
posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinența predicatului;
redundanța în exprimarea complementului direct și indirect prin substantive nume proprii și comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător (O iubește pe Maria, Îi arată directorului dosarul), cu excepția istroromânei, în care în lipsa unui context adecvat există risc de confuzie: Bovu ântręba åsiru „Boul îl întreabă pe măgar” sau „Măgarul îl întreabă pe bou”;
topica părților de propoziție relativ liberă, în istroromână foarte liberă;
Lexicul limbilor romanice de est este mai diferit de la o limbă la alta decât structurile lor gramaticale, din cauza surselor de împrumuturi care nu le sunt comune tuturor. Trăsături comune:
unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: A(D)STERNO > aștern, LINGULA > lingură;
unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: ANIMA > inimă, TENER > tânăr;
unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est și înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: GRANDIS înlocuit cu MARE (latinesc), PLORO înlocuit cu PLANGO (latinesc) > plâng, CENTUM înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă sau de substrat) exceptând limba aromână (tsentu);
cuvinte comune presupuse a proveni din substratultraco-dac: baci, cătun, copac, moș, sâmbure, țap;
cuvinte și afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixulne-, sufixul-iță.
Deosebiri
Înțelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parțială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna și meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influențe străine diferite, mai ales în ceea ce privește lexicul: influență neogreacă și albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.
^ abcdefghijkVariante în dialecte diferite. Pentru varianta a doua, transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.
^Pentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromânești, ținut la Bitolia în august 1997 și transcrierea fonetică a lui Cunia 2010, pentru meglenoromână folosim notația lui Capidan 1935, iar pentru istroromână – grafia lui Kovačec 2010.
^ abcdefPrima variantă în graiurile din sud, a doua în cel din Jeiăn. În acesta, forma nearticulată se termină în -a, ca și cea cu articol hotărât.
Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. III, Dicționar meglenoromân], București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Depozitul General Cartea Românească, 1935 (accesat la 31 august 2018)
hr Kovačec, August, Vlaško/Žejansko/Istrorumunjsko – hrvatski rječnik (Dicționar vlăhesc/jeiănesc/istroromân-croat), 2010, varianta online a Istrorumunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima) , Pola, Znanstvena udruga Mediteran, 1998 (accesat la 31 august 2018)
ru Narumov, B. P., Истрорумынский язык/диалект (Limba istroromână/dialectul istroromân), I. I. Celâșeva, B. P. Narumov, O. I. Romanova (coord.), Языки мира. Романские языки (Limbile lumii. Limbile romanice), Moscova, Akademia, 2001, pp. 656-671, ISBN 5-87444-016-X
Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, ISBN 973-29-0043-1
