În lumea de astăzi, Ministerul Afacerilor Interne (România) este un subiect care a câștigat relevanță în diferite zone ale societății. De la politică la cultura populară, Ministerul Afacerilor Interne (România) a captat atenția a milioane de oameni din întreaga lume. De-a lungul timpului, Ministerul Afacerilor Interne (România) a devenit un fenomen global care a generat dezbateri, controverse și, în unele cazuri, o urmărire ferventă din partea adepților săi. Pe măsură ce secolul 21 progresează, Ministerul Afacerilor Interne (România) continuă să fie un subiect de interes și influența sa se reflectă în modul în care oamenii interacționează, se informează și se relaționează unii cu alții. În acest articol, vom explora impactul Ministerul Afacerilor Interne (România) asupra societății de astăzi și vom analiza relevanța sa în lumea modernă.
Ministerul Afacerilor Interne | |
Stema MAI | |
Prezentare generală | |
---|---|
Fondată | 22 ianuarie 1862 |
Competență | Guvernul României |
Sediu | Piața Revoluției, București |
Miniștri responsabili | |
Cătălin Predoiu | |
Structuri subordonate | |
Poliția Română Jandarmeria Direcția Generală de Pașapoarte | |
Prezență online | |
www.mai.gov.ro | |
Modifică date / text |
Ministerul Afacerilor Interne este unul din ministerele care fac parte din Guvernul României. A fost fondat la data de 16 iulie 1862, primul deținător al funcției de ministru fiind Barbu Catargiu. Ministrul actual este Cătălin Predoiu.
Instituția prin care au fost administrate afacerile interne din Țările Române în perioada Regulamentului Organic s-a numit Vornicia din Lăuntru, predecesoarea ministerului de interne. La data de 16 iulie 1862, prin decretul 495 semnat de Alexandru Ioan Cuza, a luat naștere Ministerul de Interne unic, cu sediul la București, ca urmare a desființării „Directoriatul Ministerului de Interne de la Iași” și a unificării administrative a departamentelor din Moldova și Țara Românească. La 20 iulie 1864, Ministerul de Interne s-a unit cu Ministerul Lucrărilor Publice sub numele de „Ministerul de Interne, Agriculturii și Lucrărilor Publice”.
La 20 iunie 1913 Ministerul de Interne s-a reorganizat, în compunerea acestuia intrând serviciile centrale și serviciile speciale. Printre aceste servicii se numărau și „Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar”, „Direcțiunea Generală a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor”, „Direcțiunea Generală a Închisorilor”, „Monitorul Oficial” și „Imprimeria Statului”. Prin intermediul unui decret-lege, ca urmare a Marii uniri din 1918, la data de 22 iunie 1919, structurile ministerului s-au extins la nivelul României Mari. Prin „Legea ministerelor” aprobată la data de 2 august 1929, ministerul s-a reorganizat, principalele sale atribuții fiind: conducerea administrației generale a țării, ordinea și siguranța statului și controlul administrațiilor locale. „Legea de organizare a Ministerului Internelor” din data de 4 ianuarie 1936 prevedea o dublă misiune pentru minister: administrarea generală a țării și apărarea ordinii publice și siguranței statului, însă i s-au atașat unele instituții noi: „Oficiul Național de turism”, „Oficiul Național pentru Apărarea populației contra atacurilor aeriene”, „Oficiul emisiunilor radiofonice și al cinematografiei” și „Institutul General de Statistică”. În 1941, denumirea ministerului a fost schimbată în Ministerul Afacerilor Interne.
Prin decretul nr.102/16 martie 1949 Ministerul Afacerilor Interne a primit o nouă organizare, acesta urmând a fi condus de un ministru, ajutat de un consiliu, miniștri adjuncți și consilieri ministeriali. O nouă reorganizare a avut loc la data de 20 septembrie 1952, prin decretul nr.324, înființându-se Ministerul Securității Statului, un organ central distinct de Ministerul de Interne. Această măsură a fost practic anulată prin decretul nr.365 din 7 septembrie 1953, când a avut loc contopirea celor două ministere. La 11 iulie 1956, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri s-a stabilit o nouă structură pentru minister, acesta fiind împărțit în două departamente: „Departamentul Securității” și „Departamentul internelor” iar la data de 30 mai 1963 primind o nouă structură organizatorice: „Aparatul de securitate”, „Direcția politică a trupelor și formațiilor Ministerului afacerilor Interne”, „Trupele”, „Aparatul militarizat”, actualul ministru de interne, „Direcția Generală a Arhivelor Statului” și 16 unități regionale. La 4 aprilie 1968 ministerul a fost reorganizat din nou, Consiliul Securității Statului desprinzându-se ca organ central de stat. Ca urmare a decretului nr.131 din 19 aprilie, 1972, Consiliul Securității Statului a fuzionat cu Ministerul Afacerilor Interne, din noua instituție făcând parte: Securitatea, miliția, trupele de securitate și de pompieri, penitenciarele și arhivele statului.
La data de 22 decembrie 1989, prin decizia Frontului Salvării Naționale, Ministerul de Interne a trecut în subordinea Consiliului Militar Superior iar la 25 decembrie 1989, prin comunicatul nr. 2 al FSN, toate unitățile ministerului au trecut în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Prin Legea nr.40 din 18 decembrie 1990, instituția a fost reorganizată, din componența sa făcând parte următoarele structuri: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de frontieră română, pompierii și arhivele naționale. La data de 28 iunie 2003, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.63, aprobata de Legea nr.604 din 22 decembrie 2003, Ministerul de Interne s-a unit cu Ministerul Administrației Publice, luând denumirea de Ministerul Administrației și Internelor. La data de 21 decembrie 2012, Ministerul se sparge în Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul dezvoltării regionale și administrației publice, primul fiind continuatorul vechiului minister.
Din 2006 Palatul Ministerului de Interne servește ca sediu al Ministerului Afacerilor Interne.
Însemnul heraldic al Ministerului Afacerilor Interne se individualizează prin:
În partea inferioară, sub acvilă, deviza Ministerului Afacerilor Interne scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: PRO PATRIA ET ORDINE IURIS (PENTRU PATRIE ȘI ORDINEA DE DREPT.
|