Astăzi, Dimitrie Petrino rămâne un subiect de mare relevanță și interes pentru mulți oameni din întreaga lume. Impactul lui Dimitrie Petrino poate fi resimțit în multiple aspecte ale vieții de zi cu zi, de la influența sa asupra culturii populare până la importanța sa în domenii mai specifice precum tehnologia sau mediul. Pe măsură ce pătrundem în lumea Dimitrie Petrino, ne dăm seama de amploarea și complexitatea domeniului său de aplicare, precum și de diversitatea abordărilor și opiniilor care există în această problemă. În acest articol, vom explora diferite fațete ale Dimitrie Petrino și relevanța sa în societatea actuală, cu intenția de a arunca lumină asupra acestui subiect captivant și cu mai multe fațete.
Membru corespondent al Academiei Române |
---|
Dimitrie Petrino | |
Poetul Dimitrie Petrino | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1838 Rujnița, Basarabia |
Decedat | 29 aprilie 1878 (40 de ani) București, România |
Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
Părinți | Petrachi Petrino și Eufrosina, fiica lui Eudoxiu Hurmuzachi |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text |
Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, Soroca, azi Republica Moldova – d. 29 aprilie 1878, București) a fost un poet, membru corespondent al Academiei Române din 1877.
Dimitrie Petrino, descendent pe linie maternă din familia Hurmuzachi, s-a născut în 1838 în familia lui Petru (Petrachi) Petrino-Armis (d. 1891), moșier basarabean cu origini grecești, proprietar al moșiei Rujnița și, ulterior, al moșiei Cernăuca, și a Eufrosinei, fiica lui Eudoxiu Hurmuzachi. A studiat cu preceptori privați dintre unchii materni.
„Primind o moștenire neașteptată de la un unchi dinspre tată... Dimitrie Petrino începe la 21 de ani o viață de plăceri, hoinărind prin Italia și Germania”. Iacob Negruzzi îl întâlnește ca „Bummler" (chefliu), la Berlin și la aceeași vârstă în Iași, interesat de cursele de cai. Doi ani mai târziu era dorobanț la Botoșani, unde, îndrăgostit de fiica baronului Teodor Buchental, Victoria, fugi și se căsători cu ea la Odessa, fără voia părinților. Victoria muri la 8 septembrie 1867, declanșând instinctul poetic al lui Petrino, care îi dedică îndată volumul Flori de mormînt. Revista Convorbiri literare i-a acceptat între 1874-1875 șapte poezii, ceea ce l-a determinat să părăsească provincia și să se instaleze la Iași
Dimitrie Petrino l-a înlocuit pe Mihai Eminescu în postul de „director al bibliotecii centrale” din Iași, la data de 3 iunie 1875. Pornirea sa împotriva lui Eminescu era mai veche. Între altele, pentru că Petrino, care își făcea veacul pe la Hanul Trei Sarmale, a fost caracterizat de Eminescu cu apelativul de „Baron de trois sarmaux”. De asemenea, Petrino îl dușmănea pe Eminescu pentru o critică pe care dânsul o publicase în revista Albina din Pesta, 1870, nr. 3 si 4, asupra cărții lui Petrino intitulată: Puține cuvinte despre conruperea limbei române în Bucovina, Cernăuți, 1869.
La 22 iunie 1876, prin raport către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (minister condus de liberalul Gheorghe Chițu în timpul guvernului Lascăr Catargiu), Dimitrie Petrino a cerut ca Mihai Eminescu să fie judecat pentru „sustracțiune” din avutul Bibliotecii Centrale.
Între 1876 și 1878, a predat Literatura română la Facultatea de litere de la Universitatea din Iași, ca suplinitor al lui Andrei Vizanti.
A colaborat la revistele Convorbiri literare, Familia, Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina. Ca publicist a semnat și cu pseudonimele Armis și Dimitriu P. Armis.
La 36 de ani, doborât de tuberculoză, după o viață de alcool și relații cu dame de bordel, Dimitrie Petrino a încetat din viață sâmbătă 29 aprilie în spitalul Brâncovenesc din București. Luni a fost înmormântat la cimitirul Șerban-Vodă, după un serviciu funebru oficiat în Biserica Domnița Bălașa.
Opera poetică a lui Mihai Eminescu cuprinde și 8 sonete satirice, patru din acestea fiindu-i adresate lui Dimitrie Petrino. Cu toate acestea, în 1878 i-a scris lui Petrino un necrolog „extrem de prob și de decent”, fapt ce demonstrează că Eminescu era, totuși, un om cu suflet, ce respecta dușii spre un alt tărâm:
În cartea sa Scriitori junimiști, publicată în 1971 la Iași, la editura Junimea, Dan Mănucă făcea următoarea prezentare:
„Dimitrie Petrino, obscur poet și pentru puțină vreme profesor universitar la Iași, cu o sumedenie de deficiențe fizice, văduv după numai doi ani, devine la întoarcerea dintr-un lung și aventuros sejur european un cuceritor infailibil, un boem în adevăratul sens al cuvântului, răsfățat al diverselor saloane literare prin conduita lui cosmopolită, prin mitul femeii ce-l dezvoltă în poezie, pentru iubirea-idol ce-o predica fără încetare. ... Inamic personal al mai tuturor membrilor «Junimii», adversar politic furibund, el rămâne totuși junimist prin semnificația poeziilor sale și, în special, prin limba lor curată.”
George Călinescu scria în „Istoria Literaturii Române” astfel:
O stradă din Cernăuți îi poartă numele.