Alexandru Plagino
În acest articol vom explora subiectul Alexandru Plagino, un subiect care a captat atenția multor oameni în ultimii ani. Alexandru Plagino este un subiect cu mai multe fațete care a fost subiect de studiu și dezbatere de multă vreme. De-a lungul istoriei, Alexandru Plagino a jucat un rol crucial în diferite aspecte ale vieții umane, de la știință la cultură, politică și societate în general. În acest articol, ne vom scufunda în diferitele dimensiuni ale Alexandru Plagino și vom încerca să facem lumină asupra implicațiilor și impactului său asupra lumii de astăzi. Printr-o analiză detaliată și exhaustivă, vom încerca să oferim o imagine completă a Alexandru Plagino și a relevanței sale astăzi.
| Alexandru Plagino | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (73 de ani) Plăginești, Râmnicu-Sărat, România |
| Cetățenie |  Țara Românească.svg){kind=small} Principatele Unite Regatul României |
| Ocupație | politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Ambasador al României în Regatul Unit | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Ion Ghica |
| Succedat de | Ion Bălăceanu |
| Ambasador al României în Italia | |
| În funcție – | |
| Președinte al Senatului României | |
| În funcție – | |
| Ministru al finanțelor | |
| În funcție – | |
| Guvern | Guvernul Dimitrie Ghica |
| Deputat al României | |
Modifică date / text  | |
Alexandru C. Plagino, alternativ Plajino (n. – d. , Plăginești, Râmnicu-Sărat, România) a fost un om politic român, din secolul al XIX-lea, originar din Muntenia.
Biografie
Familia
S-a născut într-o familie boierească de origine greacă. Părinții săi au fost marele postelnic Constantin Plagino și soția sa, Eufrosina Plagino (n. Moruzi), fiica fostului domnitor Alexandru Moruzi.
Politician
A devenit paharnic în 1840 și agă în 1850. Plagino a fost prefect al poliției din București în 1850-1851 și a fost făcut mare logofăt în 1852. El a servit ca secretar de stat în perioada 1854-1856. După Unirea Principatelor, a îndeplinit funcția de ministru de finanțe în guvernul Țării Românești din iulie 1861 până în ianuarie 1862, sub conducerea lui Dimitrie Ghica, apoi a fost membru în Adunarea Electivă (1862) și vicepreședinte al Corpului Ponderator (5 decembrie 1865).
Președintele Senatului României
Plagino a făcut parte din adunarea constituantă din 1866 și a fost ales atât senator (din 1866), cât și deputat (1871). El a îndeplinit funcția de președinte al Senatului din 3 septembrie 1869 până în 4 martie 1871. În timpul Războiului de Independență al României, el a servit drept comisar general pe lângă Marele Cartier General al Armatei Imperiale Ruse în perioada aprilie - iulie 1877. El a fost trimis apoi în misiune la Madrid și Lisabona, cu scopul de a notifica curțile regale de acolo de proclamarea independenței României, și a petrecut anul 1879 și începutul anilor 1880 în Peninsula Iberică. A fost apoi trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Italia (1885-1891) și în Marea Britanie (1891-1893). El a murit în 4 octombrie 1894 la Plăginești.
Note
- ^ a b Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 407. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4
Legături externe
| ||||||||
| ||||||||||||||