Latina vulgară
În acest articol, vom explora lumea fascinantă a lui Latina vulgară. De la origini și până la impactul său asupra societății actuale, Latina vulgară a făcut obiectul a nenumărate studii și dezbateri de-a lungul anilor. Pe măsură ce progresăm prin această analiză aprofundată, vom descoperi numeroasele fațete care au contribuit la proeminența lui Latina vulgară în diferite sfere, fie că este vorba despre cultură populară, știință, politică sau orice altă sferă a vieții de zi cu zi. Fără îndoială, Latina vulgară reprezintă un subiect extrem de relevant care merită să fie examinat din perspective diferite pentru a înțelege adevărata sa amploare și importanță în lumea modernă.
| Latina vulgară sermo vulgaris, latina vulgara | |
| Regiuni | Europa de Sud și de vest |
|---|---|
| Perioadă de existență | sec. II–VIII |
| Sistem de scriere | latin |
| Tipologie lingvistică | SOV |
| Clasificare | |
| limbi indo-europene | |
| Statut oficial și codificare | |
| ISO 639-1 | la |
| ISO 639-2 | lat |
| SIL | lat |
| Puteți vizita Wikipedia ]. | |
| Această pagină poate conține caractere Unicode | |
Modifică date / text  | |
Latina vulgară (latină latina vulgara, sermo vulgaris), uneori numită și Latina Vorbită, a fost o limbă italică folosită în Europa, în teritorii ale țărilor actuale: Franța, Belgia, Italia, Spania, România, Portugalia, Croația și altele. Se deosebește de latina clasică folosită de elitele romane, în cazuri de gramatică, vocabular și pronunțare. Ulterior, a dat începutul pentru cele zece limbi romanice moderne: portugheza, spaniola, catalana, provensala, franceza, sarda, italiana, retoromana, dalmata și româna.
Istoric
Limba latină originală scrisă (ceea ce este numită astăzi latina clasică) a fost adaptată din limbajul vorbit actual al latinilor, cu unele modificări minore, cu mult înainte de apariția Imperiului Roman. Latina vulgară vorbită în Balcani, în nordul Greciei, a fost puternic influențată de limbile grecești și slave a devenit radical diferită de latina clasică. Ca și în multe limbi, în timp, limbajul vulgar vorbit, diferă de limbajul scris, iar limba scrisă rămâne oarecum statică. În timpul perioadei clasice, limbajul latin (Vulgar) a rămas în mare parte comun în tot imperiul, în ciuda unor diferențe dialectice minore.
Prăbușirea Imperiului Roman de Vest a început rapid să schimbe acest lucru.
Fonetică
Schimbări în pronunțare a vocalelor între latina clasică și vulgară arată acest tabel:
| Literă | Pronunțare | ||
|---|---|---|---|
| Clasică | Vulgară | ||
| Ă ă | a scurt | ||
| Ā ā | a lung | ||
| Ĕ ĕ | e scurt | ||
| Ē ē | e lung | ||
| Ĭ ĭ | i scurt | ||
| Ī ī | i lung | ||
| Ŏ ŏ | o scurt | ||
| Ō ō | o lung | ||
| Ŭ ŭ | v scurt | ||
| Ū ū | v lung | ||
| Y y | y scurt | ||
| Ȳ ȳ | y lung | ||
| AE ae | ae | ||
| OE oe | oe | ||
| AU au | au | ||
Note
- ^ Posner, Rebecca; Sala, Marius. „Vulgar Latin”. Encyclopedia Britannica. Accesat în .
- ^ Transactions and Proceedings of the American Philological Association. American Philological Association. . pp. 8–9.
Bibliografie
- Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine, Introducere în filologia romanică, Versiune românească îngrijită și coordonată de Alexandru Niculescu; Traducere: Anca Giurescu, Mihaela Cârstea-Romașcanu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Îndeosebi capitolul IV, Nucleul central: Latina (pp.161-209.)
- Carlo Tagliavini, Le Origini delle lingue neolatine, ediția a VI-a, Casa Editrice prof. Riccardo Pàtron, Bologna, 1972
Legături externe
Vezi și
| |||||||||||||||||||||||||||||
